25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăPoliticăNegoiţă: Banii pe primele trei luni vor fi recuperaţi la rectificarea bugetară

Negoiţă: Banii pe primele trei luni vor fi recuperaţi la rectificarea bugetară

“Banii pe primele trei luni ale anului vor fi recuperaţi la rectificarea de luna viitoare sau când va fi rectificarea bugetară. Ăsta este cel mai important aspect şi avem şi angajamentul doamnei prim-ministru că vor da un comunicat de presă în acest sens. De asemenea, avem angajamentul doamnei prim-ministru referitor la efectele Ordonanţei 114, care a făcut ca contractele noastre pe partea de investiţii să crească. A zis că vor analiza modalitatea de a ne compensa în vreun fel această problemă care se reflectă tot în buget. (…) Atunci când s-a discutat pentru primării despre (alocarea a – n.r.) 60% din impozitul pe venit, s-a discutat pentru tot anul 2019. Cu toate acestea, una am discutat şi nu s-a întâmplat chiar aşa, dar, repet, vreau să îi mulţumim şi pe această cale că s-au angajat şi eu am speranţa că vor respecta de data asta ce s-au angajat, că vom primi banii înapoi. În discuţia cu noi, doamna prim-ministru s-a angajat că ni se vor da sumele înapoi”, a spus Negoiţă.

Premierul şi ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, au avut săptămâna trecută o altă întâlnire cu primarii din Capitală. Atunci, Robert Negoiţă anunţa că s-a ajuns la concluzia că sumele de care primăriile “au fost vitregite” vor fi restituite la rectificarea bugetară.

El a mai spus la acel moment că, atât timp cât cotele alocate autorităţilor locale au fost atât de modificate în ultimii ani, a insistat ca acestea să fie trecute nu doar în Legea bugetului, ci în Legea finanţelor publice locale – Legea 273 sau în Codul finanţelor publice locale.

Cele mai citite

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...
Ultima oră
Pe aceeași temă