26.1 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăPoliticăMoțiune de cenzură împotriva Guvernului Florin Cîțu

Moțiune de cenzură împotriva Guvernului Florin Cîțu

„Cu un condamnat în fruntea Executivului şi viitor preşedinte de partid, Iohannis şi PNL-ul nu mai au dreptul să vorbească despre statul de drept. Depunerea candidaturii premierului Cîţu la preşedinţia PNL echivalează cu susţinerea necondiţionată a preşedintelui Klaus Iohannis pentru un penal. Sub conducerea lui Klaus Iohannis, România a bifat astfel o premieră internaţională ca un Guvern democratic şi un partid istoric să fie conduse de un politician care a făcut închisoare, iar politica oficială de stat să devină ‘Doar Penali în funcţii publice'”, a declarat Stănescu, potrivit unui comunicat.

El a adăugat că actualii guvernanţi trebuie opriţi înainte „de a transforma România într-o ţară penală”.

„Penali şi mincinoşi! Minciuna a devenit emblema acestui Guvern. Cu Pinocchio în frunte, încrederea în Executiv este la pământ, astfel încât două treimi din români simt direcţia greşită şi se întreabă, firesc, în ale cui buzunare se află halucinanta creştere economică cu 13%? Pentru toate aceste motive vom depune moţiune de cenzură! Trebuie opriţi înainte de a transforma cu totul România într-o ţară penală, dar liberală!”, a susţinut Paul Stănescu. 

Cele mai citite

Vreme schimbătoare în București: averse și furtuni, apoi temperaturi cu aproape 10 grade mai mici

Bucureștiul va avea parte de o schimbare bruscă a vremii în următoarele zile. Temperaturile maxime vor coborî de la 30-32 de grade, marți, la...

Sorin Grindeanu: PSD va vota legea salarizării doar dacă amendamentele propuse vor fi acceptate

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, a declarat că PSD aşteaptă depunerea în Parlament a proiectului legii salarizării, anunţat de PNL pentru miercuri, şi a...

Vreme schimbătoare în București: averse și furtuni, apoi temperaturi cu aproape 10 grade mai mici

Bucureștiul va avea parte de o schimbare bruscă a vremii în următoarele zile. Temperaturile maxime vor coborî de la 30-32 de grade, marți, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU

  1. Dobitoc batran, fara a va consulta cu ceilalti din opozitie, ba chiar cu aripa nemultumitilor din PNL, initiati a pwla lela, motiune, fara sanse reale de a fi adoptata! Creti tradator, cui crezi ca te adresezi?! Chiar toti din Parlament sunt idioti ca tine???!!!