19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăPoliticăMinistrul Sănătăţii: Sărăcia este greu de manageriat

Ministrul Sănătăţii: Sărăcia este greu de manageriat

Vicepremierul Raluca Turcan anunţă un deficit de trei miliarde de lei la Fondul naţional de sănătate.

Victor Costache a anunţat joi, la preluarea mandatului de ministru al Sănătăţii, că menţine data de 8 decembrie pentru susţinerea examenului de rezidenţiat.

„Unul din primele aspecte care trebuie menţinute funcţionale este examenul de rezidenţiat. Nu vrem să creăm confuzie în rândul tinerilor care se pregătesc pentru acest examen. (…) aşa că susţinem desfăşurarea acestui examen conform procedurii în vigoare pe 8 decembrie. Am deschis din prima zi a mandatului un dialog cu reprezentaţii absolvenţilor înscrişi la concurs şi le respectăm dorinţa de a păstra data de 8 decembrie, nu vrem să schimbăm regulile în timpul jocului”m a spus Costache joi, la ceremonia de preluare a mandatului.

„Niciun absolvent care reuşeşte să treacă pagul de 60 la sută nu va rămâne pe dinafară. Resursa umană este deficitară, peste 30.000 de medici au părăsit ţara, deci ar fi aberant să nu integrăm aceşti tineri care sunt importanţi pentru sistemul medical”, a subliniat el.

Victor Costache a spus că o altă prioritate este găsirea unei soluţii vederea unei rectificări bugetare pozitive pentru sistemul sanitar.
„Sărăcia este greu de manageriat, dar odată ce avem un buget suficient vom putea avea pretenţii şi mai mari” a spus noul ministru al Sănătăţii.
Victor Costache a precizat că are în vedere stadiul spitalelor regionale şi al celorlalte proiecte privind spitale în judeţe,
„Nu contează culoarea politică, orice proiect este binevenit” a spus Costache în acest context.
Noul ministru al Sănătăţii a anunţat că are în vedere şi dezvoltarea unui sistem al „asigurărilor complementare de sănătate”
Deficitul la Fondul Naţional unic de sănătate este, la nouă luni, de trei miliarde d elei” a afirmat vicepremierul Raluca Turcan.
Aceasta a spus că trebuie rezolvate „probleme nerezolvate de ani de zile” în domeniul sanitar.

Cele mai citite

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Forţele israeliene anunţă că dețin controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The...
Ultima oră
Pe aceeași temă