17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăMinistrul Grindeanu evită să fie audiat în Parlament în scandalul Blue Air

Ministrul Grindeanu evită să fie audiat în Parlament în scandalul Blue Air

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care este și vicepremier, evită să fie audiat în Parlament în scandalul Blue Air, susține Cătălin Drulă, președintele USR.

Cu privire la Grindeanu, Drulă a postat, în dimineața zilei de marți, 13 septembrie, un mesaj pe internet.

“Grindeanu, un ministru care fuge de responsabilitate. Azi trebuia să dea explicații pentru cazul Blue Air în fața comisiei parlamentare de Transporturi, dar s-a ascuns. Sute de mii de români au fost păgubiți. Blue Air a fost un Caritas în 2022, după cum spune chiar Marcel Ciolacu. Un Caritas de care Grindeanu știa, dar în loc să-l oprească, i-a lăsat pe români să ia țeapă. Avea toate pârghiile legale și obligația să pună stop. A ales să se pună doar pe sine la adăpost, pentru situația în care Blue Air crapă, cu un amendament făcut în mai. Acum se sustrage controlului parlamentar. E primul ministru al Transporturilor pe care îl văd atât de terorizat de funcție și responsabilitatea ei”, a scris Cătălin Drulă pe facebook.

Război între fostul și actualul ministru al Transporturilor

După cum se știe, pe timpul când USR era la guvernare, Drulă a fost ministrul Transporturilor. Trebuie amintit că Blue Air funcționa în România, cu problemele care acum sunt cunoscute public, și în perioada când Drulă (USR) conducea Ministerul Transporturilor. Înainte de Drulă, ministru al Transporturilor a fost Lucian Bode (PNL). Acum, Cătălin Drulă este și deputat de Timiș, de unde provine Grindeanu. Drulă este și președintele Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură din Camera Deputaților.

Cu câteva zile mai înainte, la 10 septembrie, liderul USR posta, tot pe internet, un clip video intitulat “Cum a ajuns Blue Air un tun de 300 de milioane de lei și mii și mii de români păgubiți? Și, mai ales, cine a dat tunul?”. “Domnul Grindeanu știa ce urmează să se întâmple dar nu le-a spus și românilor”, susținea Cătălin Drulă. Drulă susține că Grindeanu s-a pus la adăpost încă din luna mai 2022, printr-un amendament care a trecut afacerea Blue Air din responsabilitatea Ministerului Transporturilor în cea a AVAS. “A mutat mortul din casă în luna mai, preventiv”, susține Drulă.

Scandalul Blue Air devine o armă politică

În schimb, vicepremierul Grindeanu, când a fost întrebat de jurnaliști despre Blue Air, a sugerat că n-ar fi o responsabilitate a statului român, întrucât această companie aeriană este privată.

“Vorbim de o companie privată. Haideţi să ne înţelegem. Nu e vorba de Tarom, nu e vorba de o companie deţinută de statul român. Vorbim de o companie privată. Toate companiile în domeniul aerian se supun unui regulament, în cazul nostru european. Acest regulament spune următorul lucru: dacă se anulează o cursă sau dacă întârzie mai mult de şase ore, călătorii se duc şi îşi depun şi trebuie să li se returneze banii, sigur, e în funcţie şi de distanţă, până în 600 de euro, în funcţie de distanţa cursei respective. Acest lucru e valabil şi pentru Blue Air”, a susținut Sorin Grindeanu.

La data de 8 septembrie, vicepremierul Grindeanu, ministru al Transporturilor, transmitea pe internet un mesaj în care susținea că Blue Air a creat probleme atât statului cât și cetățenilor români.

“Compania Blue Air trebuie să își schimbe rapid conduita și să își ceară iertare de la miile de cetățeni români abandonați brusc pe aeroporturi. Precizez că transportul cetățenilor abandonați a fost asigurat exclusiv de compania de stat TAROM, care a operat într-un timp record cursele speciale pentru repatrierea pasagerilor. De asemenea, compania Blue Air trebuie să își ceară scuze de la contribuabilii români din banii cărora statul a alocat rapid 5 milioane de lei, destinați curselor speciale. Totul în condițiile în care Blue Air nu și-a plătit datoriile către bugetul de stat”

Sorin Grindeanu, vicepremier

Din punctul de vedere al pasagerilor, cel mai important element este faptul că Blue Air ar urma să-și reia zborurile abia la data de 10 octombrie 2022. Această informație a fost difuzată de compania aeriană la 9 septembrie. Înaintea datei de 10 octombrie, pasagerilor care au deja bilete cumpărate la Blue Air li s-a recomandat să nu se prezinte la aeroport. Aparent, compania aeriană urmează să returneze clienților contravaloarea biletelor pentru cursele care se anulează.

Anterior, Blue Air anunțase că va relua cursele aeriene la 12 septembrie, ceea ce însă nu s-a întâmplat.

“Decizia de reluare a zborurilor are în vedere în mod decisiv posibilitatea societății de a rambursa tuturor pasagerilor afectați sumele datorate și de a achita tuturor partenerilor comerciali costurile serviciilor prestate în favoarea companiei”

Comunicat Blue Air, 9 septembrie 2022

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă