2.2 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăPoliticăMinistrul de Interne a furat. Comisia de etică a UBB a stabilit...

Ministrul de Interne a furat. Comisia de etică a UBB a stabilit că Bode a plagiat mult

Comisia de etică a Universității “Babeș-Bolyai” a analizat în detaliu teza de doctorat a lui Lucian Bode și a stabilit că acesta a plagiat mult, nu nesemnificativ, cum susținea ministrul de Interne. Bode susține că teza sa nu trebuia reevaluată.

Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a adoptat în data de 09.01.2023 Hotărârea Nr. 1 din 2023 ca urmare a autosesizării în urma unor noi informații cu privire la suspiciuni de plagiat în teza de doctorat a lui Lucian Bode, a transmis instituția de învățământ superior, printr-un comunicat de presă.

Concluzia analizei este că suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate.

“În lipsa posibilității legale de a aplica sancțiuni disciplinare unei persoane care nu este membru al comunității academice, Comisia îi solicită corecturi la teză și retragerea cărții publicate pe baza tezei, și se vor sesiza consiliile naționale (CNATDCU/Consiliul Național de Etică a Cercetării) pentru demersuri suplimentare, în condițiile legii”, precizează UBB.

Universitatea mai precizează că, datorită unor confuzii în spațiul public cu privire la cadrul legal în care se pot analiza lucrările științifice din punctul de vedere al eticii cercetării și la bunele practici/standardele internaționale, Comisia reiterează cerințele legale și de bune practici sub care poate analiza o teză de doctorat sau altă lucrare științifică:

•     Conștientă de efortul continuu necesar pentru menținerea standardelor World Class, UBB consideră că are datoria de a-și asuma cu bună credință analiza obiectivă a sesizărilor privind abaterile de la etica cercetării și corectarea acestora cu maximă probitate profesională.

•     Așa cum am detaliat deja în comunicatul UBB disponibil aici, o teză de doctorat se prezumă că a fost realizată corect, însă, dacă există suspiciuni însoțite de dovezi privind frauda academică, comisia de etică le analizează și decide exclusiv în limitele sesizării.

•     Soft-ul anti-plagiat este singura metodă de analiză în întregime a unei lucrări științifice care respectă prezumția de nevinovăție în cadrul unei proceduri sancționatoare.

•     Comisia de etică sau orice altă comisie cu caracter disciplinar se poate pronunța doar prin respectarea prezumției de nevinovăție și a dreptului la apărare. Dacă există sesizări succesive privind abateri de la etica cercetării într-o lucrare științifică, acestea trebuie analizate în limita sesizării, și ori de câte ori ele apar.  Nicio analiză nu este definitivă și nu poate duce la concluzia că nu mai pot exista și alte abateri de la etică în acea lucrare.

•     În prima sesizare la această teză, UBB a primit o serie de suspiciuni de plagiat și a identificat altele în plus, în baza analizei integrale a tezei cu două softuri antiplagiat. Concluziile detaliate ale Comisie de etică asupra acestor suspiciuni pot fi găsite aici. În esență, s-au confirmat cele mai multe suspiciuni, s-au dispus măsuri de corectare și s-a sesizat CNATDCU pentru demersuri suplimentare, în condițiile legii. În plus, pentru transparență, UBB a semnalat pe site-ul propriu în zona tezelor susținute la universitate, faptul că teza este afectată de abateri de la etica cercetarii: „Starting from several complaints, this thesis was examined in the fall of 2022 for deviations from the ethical standards for publication. The resolution of the UBB Ethics Commission, including concrete actions for several corrections and sanctions, can be found here.”

•     În urma sesizării din oficiu, Comisia a analizat noile suspiciuni de abatere de la etica academică în redactarea tezei de doctorat, iar prin recenta Hotărâre nr. 1/2023, s-a confirmat majoritatea acestor suspiciuni, s-au dispus măsuri de corectare și retragere a cărții, și se vor sesiza consiliile naționale (CNATDCU/Consiliul Național de Etică a Cercetării) pentru demersuri suplimentare, în condițiile legii.

•     În toate aceste cazuri, Comisia de etică a UBB a procedat legal și obiectiv în analiza acestei teze de doctorat, în limita competențelor sale și cu respectarea principiilor de drept și va continua să se pronunțe în aceeași manieră dacă există și alte sesizări.

•     Comisiile de etică se pronunță exclusiv asupra abaterilor etice. Comisiilor de doctorat și CNACDTU le revine responsabilitatea cu privire la validarea calității și contribuției originale. Trebuie de asemenea notat că Decizia CCR 364/2022 întărește implicit, însă în mod substanțial, rolul și responsabilitatea comisiilor de doctorat în prevenirea, detectarea și sancționarea fraudei academice.

UBB și Comisia adresează mulțumiri pentru participarea la analiză celor doi experți cooptați, Prof. Dr. Corneliu Bjola și Prof. dr. Alin Fumurescu.

Comisia apreciază și încurajează orice sesizări însoțite de dovezi care pot duce la sancționarea și corectarea abaterilor etice apărute în teze sau alte lucrări științifice.

Citește și:

Reacția lui Bode, după verdictul de plagiat grosolan din partea UBB

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Războiul din Ucraina intră într-o nouă etapă: Operațiunea “explozia brândușei”

Știrea zilei de ieri: "Rusia bombardează masiv Kievul" nu a luat pe surprindere oamenii cerebrali. Era de așteptat. Putem vorbi despre Crocus, noul Casus...

Amenințarea teroristă cuprinde Europa. Italia a ridicat nivelul de securitate la maxim

Italia a anunţat că „vigilenţa şi controalele vor fi sporite” înainte de sărbătoarea religioasă de Paşte, ca urmare a atacului terorist petrecut la Moscova...

Koeman: Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei

„ Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei, altfel va avea parte de o seară grea la Frankfurt”, și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă