18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăMarcel Ciolacu îi ia „apărarea” ministrului Apărării, Vasile Dîncu, în scandalul demiterii

Marcel Ciolacu îi ia „apărarea” ministrului Apărării, Vasile Dîncu, în scandalul demiterii

Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, referitor la o posibilă schimbare din funcţie a ministrului Apărării, Vasile Dîncu, că nu se poate “cădea în ridicol” să demiţi un membru al Guvernului pentru o declaraţie cum a fost cea făcută de Dîncu cu privire la negocierea păcii în conflictul dintre Rusia şi Ucraina.

“Eu vreau să ştiu foarte clar, dacă se doreşte schimbarea domnului Dîncu, vreau să ştiu foarte clar care sunt argumentele. (…) Eu am spus foarte clar: cînd eşti ministrul Apărării, într-o perioadă cu un război la graniţă, comunicarea trebuie să fie într-un fel coordonată cu prim ministrul (…) Dacă se cere schimbarea lui Vasile Dîncu, ministrul Apărării, pentru că a spus că un război se închide cu o negociere, credeţi-mă că nu pot să fiu de acord (cu schimbarea – n.red.). Eu ce am vorbit cu domnul Dîncu: ‘domnul ministru, vreau să ştiu la ce anume v-aţi referit’. M-am lămurit. ‘Domnule, nu m-am referit niciodată că Ucraina trebuie să cedeze din teritorii ca să închidă un război’. Ceea ce e un lucru corect. Orice conflict pe lumea asta se închide cu o negociere, indiferent dacă câştigi sau pierzi”, a afirmat Marcel Ciolacu, la România TV.

Potrivit liderului PSD, nu se poate cădea în ‘ridicol’ să schimbi un ministru pentru o astfel de declaraţie.

“Nu putem cădea nici în ridicol, să schimbăm miniştri pentru că au declarat că un război se închide cu o negociere. (…) Atributul schimbării unui ministru e al prim ministrului, dacă sunt elemente nedate publicităţii sau neştiute de către cineva… În ceea ce-l priveşte pe domnul Dîncu, sunt ferm convins că domnul prim ministru mă va informa şi vom vedea în momentul acela”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.

Preşedintele PSD a afirmat anterior, luni, într-o declaraţie la Parlament, că va discuta cu premierul Nicolae Ciucă despre situaţia ministrului Apărării.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a discutat, luni, cu ministrul Apărării, Vasile Dîncu la Palatul Victoria, una dintre temele abordate fiind “calibrarea comunicării publice” la nivelul MApN în context guvernamental, a afirmat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Săptămâna trecută, prim-ministrul – aflat într-o vizită în judeţul Argeş – a declarat că îl aşteaptă pe ministrul Apărării, Vasile Dîncu, să revină în ţară de la reuniunea ministerială a NATO pentru a avea “o discuţie foarte deschisă” despre opinia acestuia cu privire la războiul din Ucraina. “Îl aştept pe domnul ministru să revină în ţară de la ministeriala NATO. Trebuie să avem o discuţie cât se poate de deschisă faţă de opinia dumnealui. Nu este opinia Guvernului şi atunci va trebui să tranşăm foarte clar acest aspect”, a declarat Nicolae Ciucă, într-o conferinţă de presă, potrivit agerpres.ro.

Ciolacu îi sare în ajutor ministrului Apărării Vasile Dîncu care a declarat recent că se impun negocieri între Rusia și Ucraina

Vasile Dîncu a declarat pe 8 octombrie că negocierea reprezintă singura şansă pentru ca Rusia să facă pace cu Ucraina.

“Războiul va mai continua, (…) singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă. (…) Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia. Singură, Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu poate să îşi permită să-şi asume (…) pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă de teritorii. Ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”, a declarat Dîncu, la postul Prima TV.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

Jack Grealish ar putea ajunge alături de Horațiu Moldovan! Atletico a pus ochii pe englez

În vârstă de 28 de ani, Jack Grealish își dorește să părăsească Manchester City la finalul acestui sezon. Cunoscut pentru talentul său în atac,...

Ministrul Finanţelor, despre e-Transport: “E creat pentru lupta împotriva fraudei în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri”

Sistemul național e-Transport reprezintă o inițiativă de vârf în arsenalul de instrumente al luptei împotriva fraudelor și evaziunii fiscale în sectorul transporturilor rutiere de...
Ultima oră
Pe aceeași temă