19.1 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăPoliticăMajorarea salariilor bugetarilor, aprobată de Guvern

Majorarea salariilor bugetarilor, aprobată de Guvern

Guvernul va aproba în ședința de vineri, 26 august, prin ordonanţă de urgenţă, majorarea salariilor personalului plătit din fonduri publice.

Astfel, prin proiectul de act normativ se propune acordarea, începând cu luna august, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021.

Măsura este motivată prin faptul că actuala criză generată de pandemia de COVID-19 a determinat la nivel naţional luarea unor măsuri de natură sanitară şi economică care au generat dezechilibre la nivelul indicatorilor macroeconomici, iar în lipsa unor măsuri concrete şi rapide ”s-ar vulnerabiliza şi mai mult categoriile de persoane vizate de prezenta ordonanţă de urgenţă, prin diminuarea puterii de cumpărare, cu impact semnificativ asupra standardelor de viaţă ale populaţiei şi prin amplificarea riscului de sărăcire extremă”.

Alte acte normative pe care le va adopta guvernul

Printr-o altă ordonanţă de urgenţă, Executivul va reglementa şi unele măsuri temporare privind ocuparea funcţiilor publice prin transfer la cerere.

”Prin proiectul de act normativ se reglementează norme care să faciliteze o mai bună organizare şi planificare a resurselor umane din administraţia publică, în perioada în care este suspendată ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, în temeiul OUG nr. 80/2022, în acest context, acordul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care sunt numiţi funcţionarii publici devenind obligatoriu în cazul în care funcţionarul public se transferă în altă autoritate sau instituţie publică”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Parlamentul European cere accelerarea trenurilor de mare viteză. București–Budapesta, cu peste șase ore mai puțin pe drum

Parlamentul European a adoptat marți un raport care solicită statelor membre să accelereze dezvoltarea rețelei feroviare de mare viteză, cu obiectivul de a conecta...

Barcelona primește o nouă lovitură după eșecul cu PSG! Dani Olmo riscă să lipsească până în decembrie

Barcelona a suferit prima înfrângere a sezonului, scor 2-4 cu PSG, în Liga Campionilor, iar Dani Olmo s-a accidentat în prima repriză și riscă...

România are nevoie de o „pauză fiscală” de până la cinci ani, pentru a recâștiga încrederea investitorilor

Un moratoriu fiscal ar trebui introdus odată cu bugetul pentru 2027 și să garanteze menținerea nivelului și structurii impozitelor pentru cel puțin trei ani,...
Ultima oră
Pe aceeași temă