6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăLiviu Dragnea: „George Simion, susținut de servicii”. Liderul AUR: „Să se preocupe...

Liviu Dragnea: „George Simion, susținut de servicii”. Liderul AUR: „Să se preocupe de Irinuca lui!”

Liviu Dragnea a spus despre George Simion că ar fi susținut de mogulii Ghiță și Burci care, la rândul lor, au legături cu serviciile secrete. Fostul lider PSD nu a venit cu dovezi în acest sens. În schimb, l-a întărâtat pe liderul AUR care a reacionat vehement.

Proaspăt ieșit după gratii, Liviu Dragnea încearcă să revină în atenția opiniei publice, deși este doar o umbră a politicianului de altă dată. Invitat permanent la Realitatea Plus, el dezbate ce se mai întâmplă prin politica românească în cadrul emisiunii „Culisele Statului Paralel”. 

Toate bune și frumoase dacă Liviu Dragnea nu l-ar fi luat în colimator pe George Simion, unul dintre cei mai vocali politicieni ai momentului. Fostul șef PSD s-a cam aruncat în gura lupului provocându-l pe șeful AUR care a venit imediat cu replica. Una foarte acidă. 

Fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, aruncă pe piață o informație greu de probat și agită apele în partidul lui George Simion. Nu era suficient că Simion se află într-un conflict permanent cu toată lumea. Acum, se pare că și-a mai făcut un dușman care îl confruntă fățiș: Liviu Dragnea. 

Fostul lider social-democrat susține că George Simion este consiliat de ”mogulii” Sebastian Ghiță și Cristian Burci, totul fiind sub aripa serviciilor secrete.

Liviu Dragnea, despre George Simion: „Ghiță susține AUR și îl consiliază pe Simion”

„Am auzit, în ultima vreme, că AUR e susținut puternic de Sebastian Ghiță și Cristian Burci. Mi-am spus să nu vorbesc despre partidul AUR, pentru că nu aveam informații. Dar, ambele personaje au legături cu serviciile. Poate este doar o coincidență că Sebstian Ghiță susține AUR și îl consiliază pe George Simion. Pe Călin Georgescu îl știu de mai mulți ani, dar nu m-a preocupat persoana lui până acum.

Eu consider că Garda de Fier a fost o greșeală a istoriei. Nu a fost doar o mișcare politică, ci una paramilitară, guvernată de foarte multă violență, care nu caracterizează poporul român.

Nu am știut niciodată cine sunt cei din Grupul de la Monaco, mai puțin de Grupul de la Abu Dhabi. Poate că domnul Coldea merge pe acolo la cumpărături sau să se bronzeze”, a declarat Liviu Dragnea în emisiunea tv. 

Liviu Dragnea susține că liderul AUR și partidul său ar fi susținuți de moguli și servicii secrete

Replica lui George Simion: „Aoleu! Aberează grav!”

Co-președintele AUR, George Simion, a declarat luni, la Antena 3, că Liviu Dragnea „aberează grav”, după ce fostul lider PSD a afirmat că Simion e consiliat și susținut de ”mogulii” Sebastian Ghiță și Cristian Burci.

„Aoleu! Dl Liviu Dragnea? I-auzi! Dl Dragnea avut șansa lui, a ratat magistral. Aberează, probabil e deranjat ca fosta lui iubită, sau actuala, a fost la nunta respectivului mogul (Cristi Burci) la Abu Dhabi. Nu l-am văzut pe Sebi Ghiță din 2016, cand încerca să facă un partid patriotic. Așa că dl Dragnea să se preocupe de felul în care a pierdut niște ani si de Irinuca lui. Dl Dragnea aberează grav”, a spus George Simion, luni seară, la Antena 3, aflăm de pe stiripesurse.ro.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri Reuters. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă