6.6 C
București
luni, 9 decembrie 2024
AcasăPoliticăLiderul PSD Mureș, interzis la președinția Consiliului Județean

Liderul PSD Mureș, interzis la președinția Consiliului Județean

Curtea de Apel Târgu Mureş a respins apelul acestuia împotriva hotărârii Tribunalului, întrucât pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate politicianul figurează ca având interdicţie de a candida până în luna noiembrie a acestui an. „Respinge apelul declarat de intimatul Gliga Vasile Ghiorghe (cu dom.) împotriva sentinţei civile nr. 633 din 17.08.2020, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 1645/102/2020. Definitivă. Pronunţată azi, 18.08.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”, precizează portalul Curţii de Apel Târgu Mureş, consultat de Agerpres.

În urmă cu o zi, Tribunalul Mureş a admis o contestaţie depusă de un fost membru al PSD, Cornel Brişcaru, împotriva împotriva Hotărârii numărul 22, din data de 15.08.2020, a Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 28 Mureş, prin care a fost înregistrată candidatura lui Vasile Ghiorghe Gliga, la preşedinţia Consiliului Judeţean Mureş.

Instanţa a respins candidatura pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş a lui Vasile Ghiorghe Gliga, propusă de Partidul Social Democrat, în dosarul numărul 1645/102/2020.

 

 

Cele mai citite

Condițiile ce trebuie respectate de o firmă pentru a fi microîntreprindere

Modificările legislative din 2024 au redefinit statutul microîntreprinderilor, reducând semnificativ numărul acestora de la peste 910.000 în 2022, la aproximativ 400.000 în 2024, conform...

Elias Charalambous, rezervat după victoria lui FCSB. „Nu înseamnă nimic că suntem pe primul loc”

FCSB s-a impus cu 2-1 împotriva celor de la FC Botoșani, în etapa a 19-a din Liga 1, și a urcat pe primul loc...

Simona Halep servește direct din Tribunal!

Simona Halep a anunțat că va încerca o nouă strategie în 2024: în loc să folosească o rachetă de tenis, va lovi adversarii...
Ultima oră
Pe aceeași temă