16.3 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăPoliticăUn liberal din Sectorul 1 contestă în instanță candidatura lui Cîțu

Un liberal din Sectorul 1 contestă în instanță candidatura lui Cîțu

Un membru PNL Sector 1 contestă în instanţă candidatura lui Cîțu și cere anularea a două decizii ale Biroului Politic Naţional al PNL, adoptate în 18 şi 23 august, prin care premierul a primit derogare de la condiţia vechimii pentru a putea candida la şefia PNL, dar şi cea prin care i-a fost admisă candidatura.

Alexandru Pânişoară, membru al PNL Sector 1, cere Tribunalului Bucureşti să constate nulitatea deciziilor BPN nr 4/ 18.08.2021 şi 18/ 23.08.202. Primul act se referă la acordarea derogării de vechime pentru ca Florin Cîţu să poată candida la şefia PNL, iar cel de-al doilea reprezintă admiterea candidaturii. 

„Nu am acţionat la comanda cuiva, ci din propria convingere, din asumare (…) Nu pot să tolerez, să mai tolerez, nelegiuirile care se fac la orice nivel, cu toate riscurile. Nu-l cunosc pe Florin Cîţu şi nici pe Orban, nu are legătura cu ei, cu circul care se petrece, ci cu faptul că PNL cauţionează abateri de la legi şi regulamente… (…) Poate ar fi gândit şi alţii acţiunea, dar nimeni n-a făcut nimic în sensul ăsta… Păcat, sper să înceapă şi restul colegilor să se trezească din amorţirea asta care a condus la derapaje şi abuzuri”, a scris Alexandru Pânişoară pe Facebook. 

Potrivit Statului PNL vechimea necesară pentru a candida la funcţia de preşedinte al PNL este 5 ani, iar Florin Cîţu nu avea această vechime în momentul depunerii candidaturii. 

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti în 9 septembrie. 

Citește și: Orban acuză că susținătorii săi au fost dați afară din funcții

Cele mai citite

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...

Al doilea suspect în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

Marian Cristian Minae, al doilea suspect în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner, a fost adus în ţară în cursul nopţii, din Irlanda,...

Alegerea eficientă a unei pompe de apă: Ghid complet pentru maximizarea performanței

Alegerea corectă a unei pompe de apă este esențială atât pentru eficiența energetică, cât și pentru îndeplinirea eficientă a cerințelor specifice fiecărui proiect. Fie...
Ultima oră
Pe aceeași temă