9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăIohannis laudă adoptarea unanimă de Parlament a decretului stării de urgență

Iohannis laudă adoptarea unanimă de Parlament a decretului stării de urgență

“Adoptarea în unanimitate de către Parlamentul României a decretului pe care l-am emis privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile demonstrează responsabilitatea şi solidaritatea întregii clase politice, care înţelege gravitatea situaţiei în care se află ţara noastră”, a afirmat Klaus Iohannis, potrivit News.ro.

El a adăugat că apreciază în mod deosebit celeritatea cu care a fost adoptat decretul, precum şi unitatea dovedită de parlamentarii români.

“Doar uniţi putem trece cu bine peste această criză provocată de epidemia COVID-19. Cu toţii trebuie să depunem eforturi pentru ca măsurile luate de autorităţi să dea rezultate în stoparea răspândirii infecţiei cu noul coronavirus”, a spus Iohannis.

  1. Parlamentul a aprobat, joi, în unanimitate solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis privind încuviinţarea stării de urgenţă. Votul a avut loc online din cauza pandemiei de coronavirus, iar parlamentarii au avut la dispoziţie şapte minute pentru a vota.
Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă