Potrivit șefului statului, social-democraţii „aveau mai multe amendamente decât articole” la acest document.
,,Au răspuns direct, clar, deschis ‘Da’ semnăm PNL, USR, PRO România şi PMP. Preşedinţii acestor partide sunt prezenţi pentru a semna acest acord. Pe mine nu m-a anunţat că este interesat PSD, care aparent din 27 mai se schimbase, dar nu este aşa, PSD nu s-a schimbat, nu se schimbă, a pierdut primul rând de alegeri dintr-un set mai larg, dar a rămas doar cu aparenţa schimbării, urmăreşte aceleaşi obiective şi răspunsul pe care mi l-au dat prin media a fost un refuz. Aveau mai multe amendamente decât articole în acest acord. PSD a dăunat foarte mult României. Din cauza PSD România nu s-a dezvoltat şi nu se dezvoltă nici acum mai mult”, a spus Klaus Iohannis.
La ceremonie au participat preşedintele PNL, Ludovic Orban, preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, preşedintele PRO România, Victor Ponta, şi preşedintele PMP, Eugen TomaC.
”La invitaţia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, joi, 13 iunie a.c., la ora 16:00, la Palatul Cotroceni, va avea loc ceremonia publică de semnare a Acordului Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României, la care vor participa preşedintele Partidului Naţional Liberal, domnul Ludovic Orban, preşedintele Uniunii Salvaţi România, domnul Dan Barna, preşedintele PRO România, domnul Victor Ponta, şi preşedintele Partidului Mişcarea Populară, domnul Eugen Tomac”, a transmis Administraţia Prezidenţială.