18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăIohannis: De doi ani, legi fundamentale într-un stat de drept se modifică...

Iohannis: De doi ani, legi fundamentale într-un stat de drept se modifică în funcţie de interes

“Tăria de caracter, moralitatea şi profesionalismul vă vor fi puse nu o dată la încercare. Vă spun aceste lucruri pentru că trebuie să fiţi pregătiţi să faceţi faţă presiunilor şi asalturilor din partea unor politicieni asupra sistemului de justiţie. Vedem cu toţii de doi ani deja cum legi fundamentale într-un stat de drept se modifică în funcţie de interesul unora sau altora ajunşi vremelnic în funcţii politice importante. Contextul actual ne arată că progresul făcut cu mari sacrificii pentru consolidarea independenţei justiţiei nu e ceva câştigat în mod definitiv şi presupune un efort continuu din partea noastră, a tuturor. Menţinerea cursului democratic al României depinde şi de puterea dvs. de a rămâne fideli misiunii pe care v-aţi asumat-o. Democraţia se apără de către fiecare dintre noi zi de zi”, a precizat preşedintele, care i-a primit la Palatul Cotroceni pe absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii.

La eveniment sunt prezenţi procurorul general Augustin Lazăr şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea.

Cele mai citite

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...
Ultima oră
Pe aceeași temă