19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăIohannis către Prunariu, la AstroFest: Sunteți un deschizător de drumuri autentic

Iohannis către Prunariu, la AstroFest: Sunteți un deschizător de drumuri autentic

Președintele a participat luni la deschiderea festivalului AstroFest, eveniment dedicat Zilei Astronomiei.

„Domnule Prunariu, sunteți un deschizător de drumuri autentic, primul român care a zburat în spațiu. La mulți ani, cu ocazia celor 40 de ani de la acel moment istoric! Este admirabilă perseverența de a vă dedica întreaga carieră atât cercetării și explorării spațiului, cât și misiunii de a-i ajuta pe tineri și societatea în ansamblu să conștientizeze importanța acestui domeniu. În acest sens, contribuțiile dumneavoastră la dezvoltarea colaborărilor României cu partenerii internaționali sunt de o însemnătate deosebită”, a spus președintele Klaus Iohannis, adresându-se lui Dumitru Prunariu, prezent la evenimentul găzduit de Palatul Cotroceni.

„Astronomia este nu doar una dintre cele mai vechi științe ale umanității, dar este și unul dintre cele mai provocatoare domenii ale gândirii și cercetării. Planeta noastră are resurse finite și suntem mereu într-o cursă cu noi înșine pentru a le gestiona cât mai eficient. Astronomia ne dă însă speranța unui viitor de descoperiri care să aprofundeze cunoașterea universului și, implicit, a lumii noastre, în ultimele decenii multiplicându-se demersurile europene și internaționale privind explorarea pașnică a spațiului”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a spus că astronomia este un domeniu care l-a pasionat întotdeauna și despre care se informează permanent.

„Vreau să îi felicit, în mod special, pe elevii olimpici internaționali la astronomie și astrofizică, prezenți astăzi aici, care duc mai departe flacăra acestei științe în România. În spatele excelentelor voastre rezultate stă o pasiune pe care vă încurajez să o aveți și în continuare”, le-a transmis șeful statului elevilor prezenți la Cotroceni.

El l-a nominalizat pe tânărul Gabriel Cristian Neagu, care a descoperit mai multe stele variabile. Șeful statului consideră că performanțele acestui tânîr sunt „remarcabile dovezi ale legăturii dintre pasiune și performanța în cercetare”.

„Promovarea astronomiei nu ar fi posibilă fără cei care depun constant eforturi și dăruire în sprijinul alfabetizării științifice”, a arătat Klaus Iohannis. Președintele menționat în context pe scriitorul Alexandru Mironov și echipa revistei „Știință și Tehnică” pentru că „au rămas consecvenți în acest demers”.

Președintele își dorește ca elevii excepționali ai României să rămână în țară și să-și continue aici drumul început, considerând că au exemple care pot să îi ispire. „Vă doresc să continuați drumul început, în România, cu rezultate care să ne facă mândri” – le-a spus Klaus Iohannis. Șeful statului și-a încheiat mesajul cu expresia în latină: „PER ASPERA AD ASTRA!” (Pe căi anevoioase se ajunge la stele) 

Cele mai citite

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă