10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăIohannis a sesizat CCR pe modificările la Codul de procedură penală

Iohannis a sesizat CCR pe modificările la Codul de procedură penală

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională a României privind modificarea şi completarea Legii 135/2010 referitoare la Codul de procedură penală, precum şi în cazul legii de organizare judiciară.

El solicită într-o scrisoare adresată preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, ca termenul de dezbatere a sesizării să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneţia să poată fi valorificată.

Klaus Iohannis, i-a transmis marţi, o scrisoare Preşedintelui Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu, împreună cu sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prin care solicită ca termenul de dezbatere a sesizării să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneţia să poată fi valorificată.

„În temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vă înaintez alăturat, sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Având în vedere tradiţia bunei colaborări dintre autorităţile publice din România şi organismul european care contribuie la dezvoltarea unui patrimoniu constituţional comun în Europa şi care sprijină statele ce doresc să pună structurile juridice şi instituţionale în acord cu standardele şi bunele practici internaţionale în materie de democraţie, pre-eminenţă a dreptului şi protecţie a drepturilor omului, vă adresez solicitarea ca termenul de dezbatere a sesizării de neconstituţionalitate să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneţia să poată fi valorificată”, se arată în scrisoarea trimisă de Klaus Iohannis lui Valer Dorneanu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă