8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSportUn fost senator liberal de Bistrița-Năsăud este șomer indemnizat pentru că nu...

Un fost senator liberal de Bistrița-Năsăud este șomer indemnizat pentru că nu a reușit să se angajeze în altă parte

Un fost senator liberal de Bistrița Năsăud este, în prezent, șomer indemnizat pentru că nu a reușit să își găsească un loc de muncă, potrivit Agerpres.

Cristian Florian, fostul senator, în vârstă de 40 ani, a declarat că s-a decis să ceară ajutor de șomaj în primăvara acestui an, pentru că nu a reușit să se angajeze în altă parte.

"Am avut ceva discuții, până acum nu am reușit să rezolv problema asta, dar sper să nu mai dureze mult. Se mai întâmplă, asta e. Doar nu am fost rupt de realitate! Ce, nu știam că o să fie momente și momente? Acum, nu este capăt de țară, doar sunt o grămadă de oameni în situația asta, dar sunt chestii care vin și trec și gata", a spus Florian.

Întrebat de ce nu și-a pornit o afacere proprie, Cristian Florian a replicat că "lucrurile nu sunt așa simple".

"Lucrurile nu sunt așa simple, nu se întâmplă de pe o zi pe alta, de pe o lună pe alta. Alții s-au orientat mai din timp și și-au rezolvat problema mai repede. Eu mi-am rezolvat problemele mai lent, dar sper să fie doar o perioadă de tranziție și să nu mai dureze mult", a declarat fostul senator.

Înainte de a deveni parlamentar, Cristian Florian a fost, timp de trei ani, prefect al județului Bistrița-Năsăud, iar înainte de aceasta a fost angajat, timp de o săptămână, ca și consilier asistent în cadrul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Florian este de profesie jurist, fiind absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității "Bogdan Vodă" din Baia Mare.

A lucrat ca tehnician și jurist la firma de construcții a tatălui său și, potrivit ultimei declarații de interese publicate pe site-ul Senatului în decembrie 2016, deține 99 de acțiuni la o firmă din Bistrița, care aparține de asemenea familiei sale.

Tot potrivit declarației de interese, cele două firme ale familiei Florian au câștigat, în perioada 2008-2014, șapte contracte din fonduri publice, în valoare totală de aproximativ 4 milioane lei, fără TVA, pentru lucrări la școli, locuințe sociale, instituții culturale și pentru amenajarea unui "parc social" într-o comună de munte.

Cristian Florian s-a înscris în politică în anul 1998, ca membru al Partidului Democrat. Susținut de fostul lider PDL Ioan Oltean, Florian a devenit vicepreședinte al organizației municipale PDL Bistrița în anul 2004, iar în 2008 a fost ales vicepreședinte național al organizației de tineret a partidului. După ce și-a încheiat mandatul de prefect, a revenit în PDL, unde a fost numit secretar general al organizației județene.

Alți doi foști parlamentari PNL din Bistrița-Năsăud au rămas acasă după decembrie 2016, fostul senator Dorin Dobra fiind în prezent lector universitar, iar fostul deputat Stelian Dolha alegând să își deschidă o firmă proprie.

Cele mai citite

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă