20 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSportJudecatorii Curtii Constitutionale, pusi in rand cu simplii magistrati

Judecatorii Curtii Constitutionale, pusi in rand cu simplii magistrati

Judecatorii Curtii Constitutionale se vor supune acelorasi prevederi privind incompatibilitatile ca orice alt magistrat, adica nu vor avea voie sa se pronunte in acele cauze in care au interese personale sau sunt in conflict de interese cu una din parti.
Coalitia de la guvernare a decis luni seara, in acest sens, initierea unui proiect de lege pentru modificarea legii privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale. “Am decis sa sustinem acea modificare a legii prin care s-ar aplica si in cazul judecatorilor Curtii Constitutionale aceleasi reguli de incompatibilitate ca si in cazul celorlalti judecatori”, a anuntat liderul UDMR, Marko Bela. Potrivit proiectului pregatit de Coalitie, judecatorii Curtii nu vor avea dreptul sa se pronunte asupra constitutionalitatii unui articol de lege care a fost contestat daca exista vreo relatie de rudenie cu una din partile implicate in sesizare, daca este in conflict cu una dintre parti, sau daca s-a pronuntat anterior in solutia cauzei respective. In aceste cazuri, judecatorii Curtii vor avea doua solutii. Fie se vor abtine din proprie initiativa in deliberare, facandu-si publica incompatibilitatea, fie vor putea fi recuzati de partea care considera ca sunt incompatibili.
Reprezentantii coalitiei guvernamentale intentioneaza sa depuna proiectul in Parlament saptamana aceasta, iar prevederile privind incompatibilitatile se vor aplica si actualilor judecatori de la Curtea Constitutionala. Pentru viitorii membri ai institutiei, “aliatii” se gandesc sa introduca in acelasi proiect si prevederi referitoare la “trecutul politic” al judecatorilor. Adica pentru viitorii judecatori se va prevedea sa nu fi detinut functii politice intr-un partid. “Ne gandim si la aceasta formula, dar pentru judecatorii care vor veni in 2007. Aceste prevederi nu se pot aplica retroactiv si pentru actualii judecatori”, a explicat ministrul pentru relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu.
Legiferarea conflictului de interese in cazul membrilor Curtii Constitutionale vine dupa ce judecatorii, in marea majoritate apropiati ai PSD, au dat solutia, destul de controversata, privind neconstitutionalitatea schimbarii pesedistilor Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu din fruntea celor doua Camere ale Parlamentului. De altfel, premierul Calin Popescu Tariceanu a atacat din nou, dupa sedinta Coalitiei, Curtea Constitutionala, spunand ca face o serie de comentarii de natura politica. El a spus ca actuala putere nu a discutat inca despre strategia care va fi adoptata pentru schimbarea lui Nastase si Vacaroiu, adaugand ca punctul de vedere al coalitiei privind decizia Curtii va fi prezentat dupa ce analiza privind acest subiect va fi completa.
Liderul liberal insa a precizat ca nici Constitutia, nici regulamentele Camerelor Parlamentului nu prevad ca presedintele Senatului sau Camerei Deputatilor sa fie automat reprezentantul partidului cu cel mai mare numar de voturi.
“Peste tot in Europa, regula este ca presedintele este desemnat de coalitia majoritara, si aceasta este si regula care a functionat pana acum la noi”, a mai spus el, aratand ca partidele din coalitie nu au renuntat la ideea de a-i inlatura pe cei doi pesedisti din fruntea Camerei si Senatului.

Cele mai citite

Cum alegi scaunul de birou pentru copii?

Școala online a fost pentru mult timp o normalitate în lumea celor mici. Tocmai de aceea, improvizarea unui birou acasă a devenit o prioritate...

Cancer ovarian: peste 70% din cazuri sunt depistate în stadii avansate

Cancerul ovarian este unul dintre cele mai mortale cancere la sexul feminin, clasându-se în primele 5 cauze de mortalitate prin cancer la femei, au...

CSA Steaua, campioană naţională la polo feminin

CSA Steaua Bucureşti a câştigat din punct de vedere matematic al şaptelea său titlu de campioană naţională la polo pe apă feminin, după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă