6.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportIsărescu explică rolul noului comitet pe care îl va conduce

Isărescu explică rolul noului comitet pe care îl va conduce

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a explicat că rolul noului comitet pentru supraveghere macro, pe care îl ca conduce, este unul preventiv, subliniind că ”Ssâmburele” unei crize financiare apare încă din anii de succes ai economiei, potrivit Mediafax

Totuși, Isărescu a subliniat că tehnologia de acum permite depistarea din timp a unei posibile crize financiare. 

„Ce înseamnă evaluarea riscurilor: se observă fenomenele externe, interne, se evaluează riscurile, se porneşte de la o realitate că sâmburele unei crize financiare pleacă chiar din anii de succes, că asta se uită. Gena crizei pleacă din anul de succes, de exemplu anul acesta este unul de succes. Şi ascuns, de multe ori nu uşor de depistat pentru un novice, dar acum tehnologia s-a dus extrem de departe, ca-n medicină, în a depista sâmburele unei crize financiare, se evaluează riscul”, a afirmat Isărescu, la briefingul după şedinţa CA de politică monetară, referindu-se la rolul Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială, instituţie nou creată şi pe care o conduce din poziţia de preşedinte.

Citește și: Mugur Isărescu: Economia nu riscă să intre în deflație

El a arătat că, dacă o criză financiară nu este abordată din vreme, este întotdeauna mult prea târziu să se intervină, „să vii în spatele valului”, întrucât apare feoemntul de contagiune, şi, ceea ce este şi mai grav, poate apărea fenomenul de panică.

„Şi 2015 este un an de succes şi se poate forma un nou sâmbure al crizei. Dacă nu acţionăm din timp, se ajunge acolo. Dar eu cred că reacţionăm. De câte ori trebuie să dăm cu capul într-un perete ca să vedem că e tare?! Macrostabilitatea nu este o toană a BNR sau un pretext ca să ne aflăm şi noi în treabă, este baza pe care se poate construi durabil bunăstarea. Orice creştere de nivel de trai fără macrostabilitate este efemeră. Nu doar atât: când faci ajustarea, duce la nedreptăţi îngrozitoare, trebuie să tai în carne vie. Ar fi culmea să nu fi învăţat nimic din criza din 2007-2008”, a atras atenţia guvernatorul.

Dorind să lămurească rolul Comitetului, Isărescu a menţionat că din acesta fac parte persoane din instituţii care deţin date, precum BNR sau Ministerul Finanţelor, acestea discutând pe cifre şi evaluând riscurile.

„Evaluarea riscurilor este un proces pe care noi îl facem de mai multă vreme. Nu este ceva nou în România ceea ce va face acest comitet, iar pe site-ul BNR există mai multe prezentări legate de acest cuvânt: macroprudenţialitate”, spune şeful băncii centrale.

Întrebat ce se va întâmpla dacă opinia guvernatorului, din poziţia de preşedinte al comitetului, va diferi de cea a premierului în diverse probleme, Isărescu a precizat că nu este vorba doar de opinia sa, din comitet făcând parte şi doi reprezentanţi ai Finanţelor la nivelul cel mai înalt, posibil ministru sau secretar de stat.

„Ca în orice comitet, deciziile se iau împreună. Nu am nici drept de veto, nu eu, guvernatorul. Cel mult la un număr exact de voturi, votul preşedintelui cântăreşte mai mult. Discuţiile au început să ducă spre o înţelegere a acestui comitet, spre sfârşitul săptămânii trecute erau total deviate, a fost căldură mare, mon cher”, a adăugat Isărescu.

Citește și: Constanță: BNR menține, pentru a doua oară consecutiv, dobânda-cheie la 1,75%

El a explicat că, pe baza datelor pe care le are la dispoziţie, Comitetul va face o prognoză şi o recomandare către diverse instituţii, fie Guvern, BNR sau ASF. Comunicarea se va realiza în scris, iar instituţiile care primesc recomandarea Comitetului trebuie să răspundă tot în scris cu soluţiile sau argumentele pentru care nu pot interveni în problema respectivă.

„Noi nu facem nici politica Guvernului, nici nu spunem legiuitorului ce legi să adopte sau să nu adopte, vom face o recomandare. Putem să dăm avertismente către ASF, către BNR, obligatoriu trebuie citit avizul şi să dea un răspuns”, a punctat guvernatorul.

El a spus că, astfel, se vor evita pe viitor situaţii precum celei din prezent, când se discută despre creditele în franci elveţieni şi faptul că BNR nu a dat avertizări la momentul contractării împrumuturilor.

„Dacă nu ia în seamă recomandarea Comitetului, Guvernul şi-a asumat un risc şi are toată responsabilitatea politică şi nu mai poate să spună că nu a fost avertizat şi ţara va avea de suferit dacă riscul se adevareşte. Comtetul dă seama în faţa Parlamentului şi în faţa opiniei publice”, a comentat Isărescu.

El a făcut o comparaţie cu riscul meteo, unde se fac prognoze pe termen scurt, de o acurateţe foarte mare, iar meteorologii dau o avertizare şi o recomandare.

„Riscul meteo (…) datorită tehnologiei extrem de avansate în domeniul urmăririi mişcărilor de aer, radarelor, prognozele pe termen scurt sunt extrem de acurate, se dă o avertizare şi o recomandare. Noi suntem la Comitetul de Risc Sistemic European, mergem acolo de 4 ani jumate la Comitetul de Macrostabilitate. Este exact ca la meteo: avem verde, galben, portocaliu, roşu, cu săgeţi. (…) Deci se dă o avertizare şi o recomandare, deci comitetul are rol preventiv”, a mai spus şeful băncii centrale.

El a adăugat că, din cele 28 de state ale Uniunii Europene, în 24 deja funcţionează o astfel de structură, dar în cadrul băncii centrale, România situându-se alături de Polonia şi Spania între statele care nu aveau o astfel de insituţie.

„Funcţionează la nivelul UE de patru ani şi ceva, noi am mai informat despre acest lucru, că nu este o noutate, că nicăieri nu este un atac la constituţie, că nicăieri nu este o dictatură sau un supraguvern, că este o institituţie nouă după criza din 2008 care funcţionează foarte bine. (…) Noi suntem în ultimele 4 ţări, printre care Polonia şi Spania, care, deşi avem recomandarea de mai mulţi ani, nu am înfiinţat un astfel de comitet”, a explicat Isărescu.

Guvernul a aprobat, în 22 iulie, înfiinţarea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială, un organism care va avea rol de supraveghere a sistemului financiar național, iar preşedintele acestui comitet va fi guvernatorul BNR.

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a spus că nu este de acord cu proiectul de lege privind constituirea comitetului, Dragnea susţinând că este „ceva foarte grav” şi că nu a ştiut de el.

Ulterior, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a afirmat că rolul comitetului este să emită recomandări pe care Executivul este obligat să le ia în considerare, dar nu neapărat să le aplice.

Cele mai citite

O analiză a mărcii AUR: o nouă formă de populism de extremă dreapta la periferia Europei

Partidele populiste europene de extremă-dreapta au crescut pe valuri de sentimente anti-imigrație, euroscepticism și protecționism economic. În prezent, ele formează a doua cea mai...

Parada de 1 Decembrie la București. Peste 2000 de militari prezenți

Militarii se pregătesc intens pentru parada de 1 Decembrie din București, care va avea loc la Piața Arcul de Triumf. Parada de 1 Decembrie la...

România cade pe locul 17 în piața auto europeană a mașinilor electrice după reducerea subvențiilor

Eliminarea primei de 10.000 de euro din programul Rabla Plus a dus la o scădere drastică a vânzărilor de mașini electrice în România, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă