12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportDeputaţii au decis: Andon trebuie revocat din Parlament

Deputaţii au decis: Andon trebuie revocat din Parlament

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat ieri încetarea mandatului de deputat al lui Sergiu Andon. Măsura, luată cu întârziere, vine după ce magistraţii au decis că deputatul este incompatibil cu calitatea de parlamentar.

 

Vicepreşedintele Co­misiei, Florin Iordache, a precizat că mai trebuie înde­plinit un pas procedural, respectiv votul în plenul Camerei, iar apoi Sergiu Andon va rămâne fără mandatul de parlamentar. În aprilie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis irevocabil că deputatul conservator este incompatibil cu calitatea de parlamentar, întrucât a fost avocat într-un proces de corupţie.  În primăvara acestui an, Comisia juridică decisese  că Sergiu Andon  nu se află în situaţie de incompatibilitate, dar Consiliul Naţional de Integritate (CNI), în calitatea sa de garant al indepen­denţei operaţionale a Agenţiei Naţionale de Integritate, a solicitat, în mod ferm, Parlamentului aplicarea şi respectarea hotărârii instanţei supreme.

Conform legii, cei declaraţi în incompatibilitate trebuie să renunţe la funcţia pe care o ocupă şi nu mai pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie publică timp de trei ani. În aceeaşi situaţie se află şi deputatul PSD Florin Pâslaru. În cazul său, Agenţia Naţională de Integritate a înaintat Camerei Deputa­ţilor, în luna martie, un raport potrivit căruia deputatul se află în stare de incompatibilitate. Actul nu a fost contestat de Pâslaru, astfel că se impune eliberarea din funcţia publică deţinută. Pâslaru şi-a angajat fiul în cadrul propriului birou parlamentar, din circumscripţia electorală nr. 18 Galaţi, încălcând, astfel, prevederile Legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. ANI a dispus şi sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la posibila săvârşire de către Florin Costin Pâslaru a infracţiunii de conflict de interese.

Cazul Diaconu

În luna iunie, liberalul Mircea Diaconu a fost nevoit să-şi dea demisia din funcţia de ministru al Culturii, din cauza verdictului de incompatibilitate al ANI, pentru că, pe lângă calitatea de parlamentar, a ocupat şi funcţia de director-manager al Teatrului „C.I. Nottara” din Bucureşti. Iniţial, decizia a fost contestată de Mircea Diaconu la Curtea de Apel Bucureşti, dar instanţa a stabilit că acesta s-a aflat în incompatibilitate. Mircea Diaconu a contestat şi hotărârea Curţii de Apel Bucureşti la instanţa supremă, dar magis­traţii au respins definitiv recursul acestuia. În  noiembrie 2011, Mircea Diaconu a adresat preşe­din­telui Biroului Permanent al Senatului o scrisoare în care arăta că i-a cerut primarului ge­neral al Capitalei, Sorin Oprescu, să îi aprobe încetarea delega­ţiei de manager  la teatru.

Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Ministrul Finanţelor, despre e-Transport: “E creat pentru lupta împotriva fraudei în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri”

Sistemul național e-Transport reprezintă o inițiativă de vârf în arsenalul de instrumente al luptei împotriva fraudelor și evaziunii fiscale în sectorul transporturilor rutiere de...
Ultima oră
Pe aceeași temă