20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăHoria Georgescu: Trebuiau sacrificate persoane spre binele altora

Horia Georgescu: Trebuiau sacrificate persoane spre binele altora

Georgescu consideră că anumite persoane au fost sacrificate pentru binele altora.

“Da, cred că am făcut parte din acel stat paralel, dar eu am făcut totul din bună credinţă. Gândiţi-vă că instituţiile, clasa politică sunt praf. Nu se mai pot face construcţii, nu se mai poate lucra la proiecte. Se rezolvă dispute personale prin instituţii. Părerea mea e că lucrurile nu mai pot continua aşa. Sesizările se făceau şi în interiorul partidelor. Îşi făceau unii altora dosare. E impropriu să spui că Horia Georgescu a nenorocit ceva sau pe cineva. (..) Probabil unii trebuiau să devină ţapi ispăşitori. Nu eram nimic greşit că mă întâlneam cu directorul SRI şi nu puteam pune la îndoială ce-mi spunea cel mai înalt om al statului. Dacă stau zece persoane la o masă şi unul rămâne în picioare, lucrurile sunt foarte clare. Nu mă refer la doamna Kovesi, ci la domnul Maior. Eu am fost, să zicem un exponent al statului paralel, care timp de 9 ani am stat la masă cu aceste persoane şi brusc am devenit un biet penal. Trebuiau sacrificate persoane spre binele altora”, a declarat Horia Georgescu la B1TV.

Referitor la atacurile unor politicieni, printre care Codrin Ştefănescu, fostul şef ANI a spus: “Am observat reacţia extrem de dură şi incorectă (n.r. a lui Codrin Ştefănescu), pentru că nici nu puteam să mă apăr. Nu ştiu dacă domnia sa se mai consultă cu prietenul său foarte apropiat dl Gabriel Oprea. E de notorietate relaţia. A avut un exces de zel în felul în care a acţionat, ulterior declaraţiei mele.(..) N-aş vrea să duc discuţia aici în plan politic, dar revenind la dl Codrin Ştefănescu, până la urmă Oprea a fost vicepremier pe securitate naţională, a înfiinţat acel grup din care făceau parte multe instituţii. A fost o întâlnire mediatizată la Palatul Victoria, unde au fost prezenţi domnii Ponta, Maior”.

Georgescu a precizat că nu crede că Iohannis are legătură cu “execuţia lui”.

“Nu vreau să comentez acest aspect. Am vorbit în faţa comisiei SRI. Mai departe să vedem ce va ieşi la iveală. Nu cred că preşedintele Iohannis are legătură cu execuţia mea, ci sunt aproape sigur că preşedintele a fost profund dezinformat. Am vrut să-mi dau demisia (după ce a fost ales Iohannis preşedinte – n.r.)”, a precizat fostul şef al ANI.

Cele mai citite

Germania vizează să-și reia poziția geopolitică printr-o relansare economică

Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele...

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...
Ultima oră
Pe aceeași temă