16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăGuvernul este acuzat că a dat salariile angajaţilor dintr-un minister fantomă

Guvernul este acuzat că a dat salariile angajaţilor dintr-un minister fantomă

“Încă o dată se dovedeşte că pentru Guvernul PSD-ALDE pensionarii sunt doar o masă de manevră. Altfel spus, administraţia centrală a hotărât să dea salarii în avans angajaţilor din ministere şi autorităţi centrale ce sunt înţesate de oamenii Puterii, “uitând” de pensionari, o categorie defavorizată a societăţii. Mai mult, fiinţează în continuare un minister (Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Social) care, deşi nu mai face parte din actuala schemă guvernamentală, are încă angajaţi ce şi-au primit salariile în avans”, a transmis senatorul liberal, într-un comunicat de presă remis de Mediafax.

El a mai precizat că cere autorităţilor să lămurească această problemă, având în vedere că ministerul a fost desfiinţat.

“În calitate de senator solicit lămuriri clare din partea autorităţilor în privinţa motivului pentru care angajaţi-fantomă primesc, în continuare, salarii şi argumente serioase pentru care pensionarii nu au beneficiat de drepturile lor băneşti înainte de sărbătorile pascale, ca mulţi alţi bugetari. Argumentul premierului Viorica Dăncilă care a spus că “abia am terminat cu pensiile pe luna trecută şi este foarte greu să tipărim fluturaşii de pensie” mi se pare hilar şi total neserios pentru un prim-ministru. Constat că actuala guvernare dă dovadă în fiecare zi de iresponsabilitate şi ne arată faptul că nu are nici o proiecţie serioasă în privinţa calităţii vieţii românilor”, a completat Iancu Caracota.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, la Parlament, că bugetarii îşi vor primi salariile înainte de sărbătorile pascale, dar că pensiile nu vor fi distribuite în această săptămână deoarece ar fi perioada prea mare până la următoarea pensie.

”Salariile vor intra săptămâna aceasta, înainte de Paşte”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, că prim-ministrul Dăncilă s-a referit clar că vor primi salariile înaintea sărbătorilor pascale, pe 5 aprilie, doar bugetarii ai căror instituţii au solicitat acest lucru, iar restul vor primi în ziua de salariu.

Ordinul ministrului Finanţelor, prin care se stabileşte ce instituţii vor primi salariile pe luna martie, pe data de 5 aprilie, adică înainte de Paşte, a fost publicat, miercuri, în Monitorul Oficial. Ministerul pentru Consultare şi Dialog Social figurează, la punctul nr. 49, pe lista instituţiilor care au acordat salariile în avans angajaţilor.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă