15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăPoliticăGheorghe Falcă, despre documente semnate între România și SUA

Gheorghe Falcă, despre documente semnate între România și SUA

„România se află în fața unui nou moment extrem de important pentru politica externă a țării noastre, un moment care vine să consolideze parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii. Ministrul apărării Nicolae Ciucă semnează la Washington un acord pentru următorii zece ani, un acord de importanță strategică și militară, act ce garantează protejarea României în fața puterilor străine maligne. Prin acest act bilateral, Statele Unite își reconfirmă angajamentul față de România în fața eventualelor puteri străine maligne, dar pe de altă parte acordul este și o confirmarea  a prezervării integrității teritoriale a țării noastre. România și Statele Unite ale Americii au un parteneriat extrem de puternic, iar acest acord care se semnează vineri confirmă agenda internațională asumată în 2019 la Casa Albă de către președintele Klaus Iohannis și de omologul său Donald Trump. Dincolo de parteneriatul militar, atât România cât și Statele Unite vor coopera pentru recondiționarea unui reactor nuclear la centrala de la Cernavodă. România a accesat cel mai mare pachet de finanțare primit vreodată, ceea ce confirmă încrederea de lungă durată dintre cei doi aliați. Cu o finanțare de 8 miliarde de dolari pentru strategia energetică româno-americană, România va juca un rol de lider în Europa consolidându-și o bine-meritată poziție. Aceste două acorduri sunt esențiale pentru România și Statele Unite și vin să confirme relațiile internaționale solide pe care țara noastră le-a dezvoltat”, declară președintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, citat într-un comunicat de presă remis “România liberă”.

Cele mai citite

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...
Ultima oră
Pe aceeași temă