13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăFraudă la alegerile din USR

Fraudă la alegerile din USR

Toată lumea știe cât de canceroase sunt partidele vechi, în frunte cu PSD și continuând cu ALDE, PMP, PNL și UDMR.

Toată lumea știe că, dacă vrei să ai o carieră politică, trebuie să fii lacom, ticălos și să ciugulești din mâna șefului ierarhic.

Excepțiile în partidele clasice le numeri pe degete și, de regulă, nu ocupă funcții importante, foarte rar mai sus de consilieri locali sau județeni, scrie Secunda TV.

Și toată lumea știe că USR – un partid cu o mână de membri și filiale – a ajuns în Parlament grație fostului lider, Nicușor Dan.

Iar după “exilarea” lui Dan, toată lumea a văzut că USR a devenit un partid de imagine și facebook: are doar 6.150 de membri.

Președintele Dan Barna ne-a anunțat că la USR se va decide lista pentru europarlamentare prin vot liber exprimat de toți membrii USR – 6.150 –, iar lista va fi numeroasă – s-au înscris zeci de candidați –, un real succes.

Dan Barna ne-a mai explicat și ALGORITMUL aprobat, în baza căruia se va definitiva clasamentul celor 77 de candidați:

“Fiecare membru a ales 7 candidați și le-a acordat puncte în ordinea preferințelor: candidatul cel mai bine plasat a primit 9 puncte, cel de pe locul doi a primit 7 puncte și următorii candidați au primit 5, 4, 3, 2, respectiv 1 punct. Pentru fiecare candidat s-a făcut suma tuturor punctajelor primite pe buletinele de vot iar numărul pe listă al candidatului este în funcție de numărul final de puncte obținute”.

Și tot Barna: “Pentru primii 15 candidați de pe listă este în funcție de numărul de voturi obținut de fiecare candidat iar RESTUL listei, de la 16 până la 43 sunt repartizați în funcție de cote teritoriale…”

Așadar, ALGORITMUL 9-7-5-4,3,2,1 a stat la baza fraudării rezultatului final! Dar, așa cum vom demonstra, ALGORITMUL DEMOCRATIC este de fapt o ecuație matematică cu “4 CUNOSCUTE”, în care punctele se distribuie prin RECIPROCITATE.

Vezi aici articolul complet!

 

Cele mai citite

Jandarmii din Alba au descoperit la un bărbat plicuri cu substanță albă-cristalină interzisă

Un număr de 27 de plicuri cu substanţă albă-cristalină, ascunse în două pachete de ţigări, au fost descoperite de jandarmi la un bărbat din...

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...

Doi polițiști de frontieră, răniți într-o acțiune de prindere a unor migranți

Doi poliţişti de frontieră din Timiş au fost răniţi noaptea trecută, în timp ce executau o acţiune de prindere în flagrant a unor călăuze...
Ultima oră
Pe aceeași temă