17.3 C
București
joi, 10 octombrie 2024
AcasăPoliticăFederaţia Sindicatelor Libere din Învățământ a suspendat protestul anunțat joi

Federaţia Sindicatelor Libere din Învățământ a suspendat protestul anunțat joi

Sindicaliştii din învăţământ au declarat, după pichetul de miercuri, că au primit promisiuni de la ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, pentru rezolvarea a trei dintre problemele ridicate, dar nu şi în cazul grilei de salarizare, cea de-a patra solicitare a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

„Doamna ministru a acceptat ca trei din cele patru probleme ridicate să fie discutate. Este vorba de reîncadrare şi s-a angajat că va lua legătura cu Ministerul Educaţiei şi cu Ministerul Finanţelor să găsim o soluţie ca să poată regla toate salariile care acum prezintă anomalii, sunt salarii diferite. De asemenea, s-a angajat că va încerca să găsească o soluţie pentru regulamentul privind sporurile. Aceasta este o altă nemulţumire, iar atunci când se va discuta de Legea pensiilor o să se găsească o formulă astfel încât să apară un factor de corecţie cât mai mic, astfel încât profesorii cu probleme de sănătate care vor să se pensioneze înainte de împlinirea vârstei standard să nu fie penalizaţi aşa cum se întâmplă în prezent. Legat de grila salarizării, s-a spus că în acest moment nu există nicio variantă de a rediscuta grila pentru că sunt corelate domeniile ocupaţionale şi acest lucru nu mai poate fi discutat în acest moment”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, la finalul discuţiilor de miercuri de la Ministerul Muncii.

FSLI solicită Guvernului modificarea OUG 3/2018, privind unele măsuri fiscal – bugetare, prin care mii de angajaţi din învăţământ aflaţi în concediu medical pierd sume importante din venit.

De asemenea, sindicaliştii doresc renegocierea Legii cadru nr. 153/2017, prin care a fost stabilit raportul de 1 la 12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat, personalul didactic de predare fiind poziţionat între 1,64 şi 2,76, în treimea inferioară a grilei de salarizare, precum şi a Legii cadru nr. 153/2017 referitoare la salarizarea bugetarilor.

În plus, FSLI solicită Ministerului Muncii modificarea Legii pensiilor, astfel încât cadrele didactice să se poată pensiona cu trei ani înainte de împlinirea vârstei standard, informează AGERPRES.

Cele mai citite

Bărbat găsit decedat într-un parc din Craiova. Poliția a deschis o anchetă

Un bărbat a fost găsit decedat, marți după-amiază, în Parcul Mureș din municipiul Craiova. Poliția a fost sesizată și la fața locului s-au deplasat...

Rodica Nassar îl apără pe Ciolacu după gafa lui Ciucă

„Răspuns corect. Nota 10”, este reacția deputatului PSD Rodica Nassar după ce Nicolae Ciucă, întrebat ce calități are Marcel Ciolacu, pe care el nu...

Impozitarea veniturilor excepționale, o măsură controversată: Probleme de implementare și reticență

Impozitarea veniturilor excepționale, o măsură anunțată în repetate rânduri de premierul Marcel Ciolacu, este privită cu scepticism de specialiștii în fiscalitate, potrivit portalului Termene.ro. Experții...
Ultima oră
Pe aceeași temă