22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăPoliticăDupă 30 de ani, călăii de la Revoluție încă sunt liberi, avertizează...

După 30 de ani, călăii de la Revoluție încă sunt liberi, avertizează președintele Iohannis

Șeful statului a declarat, luni seară, la Timișoara, că se înclină “cu deosebit respect” în fața eroilor Revoluției Române, din Decembrie 1989, și a urmaşilor celor dispăruţi la Revoluţie.

“Dar în acelaşi timp un adânc sentiment de ruşine profundă mă copleşeşte. La 30 de ani de la Revoluţie, cu câteva excepţii, călăii acelor zile se plimbă încă liberi. Cea mai mare dezonoare pentru istoria României post-comuniste este că nu am aflat încă adevărul despre crimele odioase săvârşite, în care au fost implicate forţele de represiune ale regimului în frunte cu Securitatea lui Ceauşescu. Aceste orori nu trebuie să rămână nepedepsite”, a subliniat preşedintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a susținut că nepedepsirea vinovaților pentru crimele din zilele Revoluției reprezintă o “datorie neîmplinită a Justiţiei din România”.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

VIDEO. “Țeapa” luată de Cristina Cioran. Cum a pierdut 100.000 de euro

Cristina Cioran, actriță și vedetă TV, a dezvăluit recent o experiență financiară dureroasă, în care a pierdut toți banii pe care îi economisise pentru...

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...
Ultima oră
Pe aceeași temă