„Ni s-a cerut să suspendăm legi adoptate de Parlament. Peste tot în UE parlamentele sunt suverane, reprezintă suveranitatea popoarelor. Nouă ni s-a spus să suspendăm legile. Pentru că ele conţin prevederi care <>. Dar sunt şi în alte ţări.<>. Ni s-a cerut să oprim proceduri de revocare. Să blocăm proceduri de numire şi revocare. Ni s-a cerut să nesocotim decizii ale CCR. Să modificăm şi propria Constituţie. Constituţia în 1991, înainte de a fi adoptată a fost avizată de Comisia de la Veneţia, înainte de a intra în UE, în 2003, s-a făcut cu consultanţa partenerilor externi”, a declarat Liviu Dragnea, citează Mediafax.
„Acum se constată că tebuie modificată ca să dăm puteri preşedintelui Iohannis iar când nu mai e, revenim? Sau dăm: Klaus Iohannis, preşedinte pe viaţă în România. Dacă nu vrem asta, trebuie să luptăm. Despre România se spune că e o ţară prea coruptă pentru a fi un stat cu drepturi depline. O rezoluţie votată, nedreaptă care ne reproşeză lucruri care se întâmplă peste tot”, a mai spus Dragnea.
Dragnea, despre Iohannis: Când a fost la Macron i-a spus că are vesta galbenă în portbagaj?
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat duminică, în şedinţa Consiliului Naţional PSD, că l-a urmărit pe Klaus Iohannis spunând că are vesta galbenă în portbagaj, dar se întreabă dacă i-a spus asta şi preşedintelui francez Emmanuel Macron.
„Jandarmii au acţionat disproporţionat, spune în rezoluţie, împotriva unor protestatari paşnici, care băteau jandarmeriţa, dădeau foc. Ieri, spunea Klaus Iohannis că merge să o încurajeze pe doamna premier din Marea Britanie, că el are vesta galbenă în portbagaj. Când a fost la Macron i-a spus că are vesta galbenă în portbagaj? Sau acolo tace mâlc? Acolo şi la întâlnirile cu ceilalţi lideri europeni. În aceeaşi intervenţie îi încuraja pe alţii să dea jos premierul guvernului ţării lui. Ăsta e Klaus Iohannis. În mod nedrept, cu complicitatea unor europarlamentari români, ţara noastră e ţapul ispăşitori al jocurilor de putere al marilor familii euoropene”, a declarat Liviu Dragnea.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a spus vineri, la Bruxelles: „Vestele galbene. Avem veste galbene în maşinile noastre, dar le folosim doar în caz de accident. Să sperăm că nu este nevoie”.
Dragnea: Depuneţi plângere pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Werner Iohannis
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, le-a cerut, duminică, deputaţilor Mircea Drăghici şi Florin Iordache, cu sprijinul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să depună plângere pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Iohannis, act premergător suspendării din funcţie a preşedintelui.
”Iohannis trădează interesele României. Spune de foarte mult că Guvernul României, că România nu este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE. Asta e act de trădare a intereselor naţionale ale unei ţări practicat de Klaus Werner Iohannis. Domnule Drăghici, Mircea Drăghici, împreună cu dl Iordache care este prieten la cataramă cu dl Iohannis şi cu sprijinul de specialitate al dlui Toader, vă rog ca după anul nou să depuneţi acea plângere pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Werner Iohannis”, a spus Liviu Dragnea la şedinţa CN al PSD.
Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare. Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Dragnea, despre amnistie şi graţiere: Acţionaţi ca oameni de stat, hotărâţi-vă când şi dacă
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că tema amnistiei şi graţierii trebuie abordată, pentru ca acest subiect să fie închis, întrucât PSD şi ALDE au şi obligaţia de a repara nedreptăţile.
„Se vorbeşte în România despre amnistie şi graţiere ca şi cum s-ar vorbi că avem vreo bombă atomică şi ne gândim dacă să o folosim sau nu împotriva Uniunii Europene sau împotriva lumii. Eu nu mă tem să pronunţ aceste cuvinte. Dacă cineva găseşte alte instrumente, alte măsuri legislative, orice alt tip de acţiune care să rezolve în totalitate, să repare toate nedreptăţile care s-au întâmplat în România şi care se întâmplă în continuare, toate abuzurile din Justiţie altfel decât prin amnistie şi graţiere va avea tot sprijinul partidului şi al meu personal. Dacă nu, nu mai ezitaţi, nu ştiu când, nu ştiu cum, dar PSD-ul, PSD-ALDE are şi această obligaţie să repare nedreptăţile. Şi, ca să nu-şi mai taie venele cei din presa cu epoleţi şi toţi ăia plătiţi de Soroşică prin bitcoins, aţi văzut că toate lucrurile ies la iveală până la urmă, domne’ inventaţi ceva, găsiţi o prevedere într-o decizie a CCR, o virgulă într-o decizie a Curţii Constituţionale, să spuneţi: aceste două acte normative, trei acte normative, cinci acte normative nu-i sunt aplicabile lui Liviu Dragnea şi închidem subiectul. Ieşiţi toţi din această capcană în care ei personalizează toate aceste intenţii ca şi cum sunt date pentru mine”, a afirmat Dragnea, duminică, la Consiliul Naţional al PSD.
El a adăugat că, atunci când vrea Guvernul să mai ia o măsură bună, „mai apare câte un dosar”.
În acest context, el l-a întrebat pe preşedintele ALDE, prezent la reuniunea PSD, dacă ştie că are un nou dosar: „Apropo, Călin, ştii că ne-a mai făcut câte un dosar? Îţi dau o veste tristă de ziua Vioricăi”.
„La mine este legat de vizita din America de anul trecut. Eu îi spun domnului Uncheşelu, îi spun cu foarte mare drag, să meargă în continuare, dar îi spun unde va ajunge – la un ambasador şi atunci să-l văd dacă-l ţin genunchii, că, dacă nu, o să aibă o mare problemă”, a susţinut Dragnea.
În continuare, el le-a transmis social-democraţilor să acţioneze ca oameni de stat: „Acţionaţi ca oameni de stat, hotărâţi-vă când şi dacă şi la un moment dat o să închidem subiectul ăsta pentru că ne-am plictisit”.
„Vreau ca doi ani de zile să ne ocupăm de ce este important pentru ţară. Şi acest domeniu este foarte important, Justiţia trebuie, într-adevăr, trebuie resetată şi spun mulţi, enorm de mulţi oameni din acest sistem şi judecători şi procurori că trebuie resetată”, a completat Dragnea.
Prea multă vreme România a fost ţinută în chingi de MCV
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, diminică, la şedinţa CN al partidului, că prea multă vreme România a fost păcălită şi ţinută-n chingi cu MCV, document în care nu se vorbeşte însă şi despre independenţa judecătorilor.
”Prea multă vreme România a fost păcălită şi ţinută-n chingi cu MCV. MCV a plecat de la patru ţinte şi aceste patru ţinte iniţiale au scăzut până au ajuns până la 14-18. Deci MCV este ca linia orizontului. Cu cât te apropii de ea, ea păstrează aceeaşi distanţă”, a declarat Liviu Dragnea, citat de Mediafax.
El a mai spus că orice ar face România, anul următor vor fi stabilite alte ţinte.
”Citiţi raportul MCV. Nu am găsit niciun rând în care să se vorbească despre independenţa judecătorilor. Nu îi interesează, normal, pentru că dacă sunt independenţi nu mai pot fi şantajaţi, atunci apare speranţa că mergi în faţa instanţei, că măcar cinci din 20 dacă eşti nevinovat scapi. Acum depinde unde apuci. Aceşti procurori şi purtători de epoleţi au frînt independenţa justiţiei. Răspunsul de ce tac, pentru că aşa le convine să fie în această ţară”, a mai spus liderul PSD.