17.7 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăPoliticăDemisie importantă din USR

Demisie importantă din USR

Senatorul Claudiu Mureşan îşi anunţă demisia din Uniunea Salvați România (USR), menţionând că îşi va continua activitatea ca senator neafiliat.

„Etapa din viaţa mea numită USR se încheie astăzi, odată cu demisia pe care am trimis-o conducerii partidului. Atunci când energia consumată în lupte interne este mai mare decât cea folosită pentru proiecte şi acţiuni benefice oamenilor, e nevoie de o decizie şi o schimbare în consecinţă. Şi asta fac eu astăzi. Eu şi USR Sibiu, filiala judeţeană din care eu am făcut parte, mergem pe drumuri paralele de aproape doi ani, aşa că demisia mea de azi este una logică şi, sper eu, benefică pentru ambele părţi”, scrie Claudiu Mureşan, pe Facebook.

Acesta precizează că a intrat în politică pentru a schimba România „în mai bine” şi că este decis să continue această luptă.

„A fost o etapă cu multă muncă şi speranţă, cu încercări, succese, cu dezamăgiri şi cu lupte pierdute. Şi din nou speranţă. Şi muncă. Dar, nici în politică, cetatea nu este a celor care o construiesc, ci a celor care o cuceresc. Le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut până acum, colegilor din Senat, din Camera Deputaţilor, staff-ului, dar şi celor care m-au jignit sau ignorat pentru că şi datorită lor am devenit mai bun, mai harnic, mai eficient. Tuturor le doresc sănătate şi succes! Îmi voi continua activitatea ca senator neafiliat şi voi lupta în continuare pentru România de calitate pe care ne-o dorim cu toţii. Am intrat în politică ca să schimb România în mai bine şi sunt decis să continui această luptă”, adaugă Claudiu Mureşan. 

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Avertisment al agențiilor de securitate: Hackerii ruși au vizat experți americani din domeniul nuclear și al apărării

Un grup de hackeri ruși a vizat, în ultimul an, oameni de știință americani specializați în domeniul nuclear, contractori din industria de apărare și...

Apple pregătește un val de Mac-uri noi. Primul laptop cu ecran tactil și procesoarele M6 ar putea debuta până la finalul anului

Apple lucrează la o nouă generație de computere Mac, iar următoarele luni ar putea aduce unele dintre cele mai importante schimbări din ultimii ani....

Spania declară stare de urgență națională în Madrid și Ávila din cauza incendiilor de vegetație

Guvernul spaniol a decretat „stare de urgență de interes național” în regiunea Madrid și în provincia Ávila, pe fondul extinderii rapide a incendiilor de...
Ultima oră
Pe aceeași temă