În această situație, magistraţii CSM aşteaptau, vineri la prânz, ca raportul ministrului Tudorel Toader să fie publicat pe site-ul Ministerului Justiției.
După primirea raportului, CSM va emite un aviz asupra propunerii de revocare a procurorului-șef al DNA, dar acest aviz al CSM are doar caracter consultativ.
Nici procurorul general al României, Augustin Lazăr, nu a intrat în posesia documentului. Acesta a transmis, vineri dimineață, că aşteaptă publicarea raportului privind conducerea DNA, iar după o analiză a acestuia va prezenta un punct de vedere privind cererea ministrului Justiţiei de revocarea a Laurei Codruţa Kovesi.
„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să prezinte un punct de vedere asupra celor două aspecte după publicarea şi analiza raportului ministrului Justiţiei”, transmite Parchetul General.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, vineri dimineaţa, că „a auzit” că este o problemă cu site-ul instituţiei pe care o conduce, aceasta urmând a fi remediată. Toader a precizat că menţione declaraţiile făcute joi seara.