18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăCosette Chichirău: "Instituţiile, obligate să publice toate contractele"

Cosette Chichirău: “Instituţiile, obligate să publice toate contractele”

USR propune modificarea articolului 5 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, în sensul reglementării unei obligaţii în sarcina autorităţii sau instituţiei publice de a publica toate contractele şi actele adiţionale încheiate cu furnizorii – ”contractele de achiziţie publică, contractele sectoriale, contractele de concesiune lucrări şi contractele de concesiune servicii în care autoritatea sau instituţia publică este parte, precum şi actele subsecvente acestor contracte”, potrivit unui proiect de lege depus la Senat.

Modificarea articolului 5 din Legea nr. 544/2001 ar urma să sporească transparenţa procesului de alocare a resurselor şi să permită accesul la informaţii al unui ”larg public cointeresat”, susţin iniţiatorii în expunerea de motive a proiecului de lege.

USR precizează că obiectivele acestei iniţiative legislative sunt: reducerea costului corupţiei şi alinierea modului de cheltuire a banilor publici cu interesele şi priorităţile cetăţenilor.

 “Datele arată că România este pe primul loc în UE în ceea ce priveşte costul corupţiei în achiziţiile publice, preţu mediu per contract fiind mai mare cu aproximativ 33% decât în restul ţărilor europene”, susţine deputatul USR Cosette Chichirău, în expunerea de motive.

Cosette Chichirău reaminteşte cazul primarului comunei arădene Archiş care a comandat de la o firmă nu mai puţin de 760 coşuri de plastic, cu accesoriile necesare, pentru care trebuie achitate facturi de 678.000 de lei, deşi nu s-a organizat nicio licitaţie publică.

Potrivit calculelor, fiecare coş de gunoi cumpărat de primarul comunei Archiş a costat 800 de lei, deşi ”firmele vând pe internet produse similare cu 150-200 de lei”, precizează deputatul USR. Senatul este prima Cameră sesizată.

Cele mai citite

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Regele Charles își reia activitățile publice. “A înregistrat progrese încurajatoare în tratamentul împotriva cancerului”, afirmă medicii

Regele Charles al Marii Britanii va reveni săptămâna viitoare la îndatoririle publice pentru prima dată de când a fost diagnosticat cu cancer. Acesta face...

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...
Ultima oră
Pe aceeași temă