19.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăCoaliția PSD-ALDE, la un pas de rupere

Coaliția PSD-ALDE, la un pas de rupere

În ședința CEx PSD, Viorica Dăncilă le-a transmis colegilor de partid că a discutat cu Călin Popescu Tăriceanu și că ALDE nu va ieși de la guvernare. În ciuda acestor asigurări, PSD se așteaptă ca ALDE să părăsească guvernul și social-democrații au discutat variantele pe care le au. Liderii PSD consideră că ar putea merge mai departe cu un guvern fară o susținere majoritară în Parlament. Tensiunile din coaliție sunt motivate, oficial, de opoziția ALDE față de rectificarea bugetară. De  fapt, Tăriceanu este deranjat de faptul că Dăncilă nu îl acceptă candidat unic al stângii la prezidențiale. Dăncilă este candidatul PSD la alegerile prezidențiale.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, după şedinţa CEx a social-democraţilor, că PSD a decis să continue alianţa de guvernare cu ALDE. Aceasta a mai spus că Guvernul PSD-ALDE mai are proiecte de implementat şi că majoritatea colegilor din partid a decis că nu este oportună cooptarea formaţiunii Pro România la guvernare.

 

Condițiile ALDE

Pe de altă parte, Viorica Dăncilă a declarat că PSD nu acceptă un ultimatum din partea ALDE, precizând însă că social democraţii iau în calcul ”o remaniere a miniştrilor care nu au performat şi ajustarea programului de guvernare”. Reacţia preşedintelui PSD vine în condiţiile în care ALDE a transmis, luni, că rectificarea bugetară adoptată de Guvern este ”nerealistă”.  Formaţiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu a cerut o restructurare guvernamentală. Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu i-a dat ultimatum premierului Viorica Dăncilă ca până pe 20 august să adopte măsurile cerute de ALDE.

Liderul senatorilor ALDE, Daniel Zamfir, i-a răspuns premierului Viorica Dăncilă, că „ALDE nu poate rămâne la guvernare în absolut orice condiţii”. Senatorul aminteşte că ”ALDE doreşte să aibă loc o restructurare a Guvernului, care să aibă ca principal atu competenţa, dorim un nou program de guvernare, care să recâştige încrederea populaţiei în actul de guvernare şi bineînţeles, trebuie făcută o reformă a instituţiilor”.

 

 

20 august, dată decisivă

Data de 20 august poate fi decisivă pentru viitorul coaliției de guvernare. Dacă Viorica Dăncilă respinge, în continuarea, propunerea de restructurare a Executivului, ALDE are un motiv legitim pentru părăsirea coaliției. Dacă PSD ar accepta planul ALDE de restructurare guvernamentală, ar fi necesar un vot în Parlament. Cum PSD și ALDE au o majoritate fragilă, pericolul care guvernul restructurat să nu strângă suficiente voturi este unul real.

 

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...

Mașină făcută scrum pe Autostrada București – Pitești

Potrivit informațiilor furnizate de ISU Giurgiu, un autoturism a fost cuprins de flăcări sâmbătă pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 34, pe sensul de...

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...
Ultima oră
Pe aceeași temă