30.5 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăPoliticăCiucă, despre modificările la Codul Fiscal. VIDEO

Ciucă, despre modificările la Codul Fiscal. VIDEO

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că modificările la Codul fiscal pe care Guvernul le va aproba astăzi au avut în vedere asigurarea unui climat de predictibilitate şi stabilitate mediului de afaceri şi, pe de altă parte, eliminarea unor excepţii.

Şeful Executivului a precizat că în vederea elaborării formei finale au proiectului au avut loc discuţii cu mediul de afaceri, cu patronatele, cu sindicatele.

„Este o şedinţă în care adoptăm acte normative foarte importante. Primul dintre ele este ordonanţa de modificare a Codului fiscal. (…) Am dorit încă de la început să avem un dialog, atât cu mediul asociativ, cu mediul de afaceri, cu patronatele, cu sindicatele. Acest dialog s-a derulat imediat după publicarea textului ordonanţei în transparenţă publică. Desigur, am avut dialog cu instituţiile internaţionale de specialitate, cu Banca Mondială, cu Fondul Monetar, cu toţi cei care au putut să ne sprijine în demersul nostru. Prin măsurile pe care urmează să le stabilim în această ordonanţă (…) am făcut tot ceea ce a depins de noi astfel încât pe de-o parte să începem, aşa cum ni s-a solicitat, să eliminăm excepţiile, iar, pe de altă parte, să facem în aşa fel încât să asigurăm mediului de afaceri predictibilitate şi stabilitate pentru a putea să încurajăm continuarea investiţiilor în economia românească”, a declarat Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern.

Ciucă a mai precizat că, din cifrele care au fost publicate săptămâna aceasta, rezultă că în ultimele cinci luni investiţiile directe străine în România au crescut cu 53,1%.

„Este un fapt cât se poate de evident şi îmbucurător, pentru că reuşim, prin deciziile şi măsurile pe care le-am luat şi le vom lua în continuare, să facem în aşa fel încât să încurajăm atât investitorii străini, cât şi investitorii români să continue să dezvolte economia românească, să protejeze locurile de muncă şi, desigur, să mărim locurile de muncă şi să devenim cât mai atractivi pentru tot sectorul de business”, a declarat Ciucă. 

Citește și:

Ministerul de Finanțe propune o nouă variantă de modificare a Codului Fiscal

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Controverse înaintea Adunării Generale a ONU: primarul New Yorkului analizează dacă îl poate aresta pe Netanyahu

Declarațiile au provocat o reacție dură din partea reprezentantului Israelului la Națiunile UnitePrimarul orașului New York, Zohran Mamdani, a declarat că examinează, împreună cu...

Rusia a lansat un atac cu rachete balistice asupra Ucrainei. Kievul, principala țintă

Rusia a efectuat unul dintre cele mai puternice atacuri cu rachete balistice asupra Ucrainei de la începutul invaziei pe scară largă.În noaptea de sâmbătă...

Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale în mai multe regiuni din țară

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis pentru duminică o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în mai multe județe din Moldova...
Ultima oră
Pe aceeași temă