11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăCîțu insistă să fie premier. Orban riscă să ajungă simplu deputat

Cîțu insistă să fie premier. Orban riscă să ajungă simplu deputat

De la omul politic aflat pe punctul de a implementa proiecte și reforme vitale pentru România, în urmă cu doar câteva săptămâni, Orban este aproape de ajunge simplu deputat dacă nu face un compromis major la negocierile privind funcțiile atribuite PNL și USR PLUS.

Obstacolele pe care le are de înfruntat Orban în acest moment nu se regăsesc doar în negocierile cu USR PLUS, dar și proprii colegi de partid i-au impus limite liderului PNL.

Trecut prin aceeași experiență și la începutul anului, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, i-a transmis lui Orban că nu se retrage „sub nicio formă” din cursa pentru funcţia de premier pentru că și-ar pierde credibilitatea. Cîţu a fost susţinut în partid de Robert Sighiartău, Rareş Bogdan şi Raluca Turcan, potrivit unor surse citate de agenția news.ro. Ludovic Orban le-a transmis colegilor de partid că vrea să obţină ori şefia Camerei Deputaţilor, ori funcţia de premier. Problema este că și USR PLUS vrea să obțină unul dintre cele două posturi, eventual șefia Camerei Deputaților pentru Dan Barna.

Orban a propus marţi-seara, într-o şedinţă restrânsă la sediul partidului, ca Florin Cîţu să renunţe la funcţia de prim-ministru. Astfel, Ludovic Orban ar redeveni candidatul partidului pentru poziţia de premier, iar USR PLUS ar primi şefia Camerei Deputaţilor pentru Dan Barna. Însă lideri din PNL s-au opus categoric, potrivit unor surse prezente la negocieri. Cel mai vehement a fost secretarul general al PNL, Robert Sighiartău. ”E o bătaie de joc la adresa lui Florin Cîţu şi la adresa partidului. Nu putem să facem asta încă o dată”, a spus Sighiartău. Secretarul general a făcut referire la faptul că Florin Cîţu a mai renunţat o dată la funcţia de premier, în primăvară, pentru a-i face loc lui Ludovic Orban, demis la acea vreme prin moţiune de cenzură.

„USR-PLUS are de ales: Cîţu premier şi eu preşedinte al Camerei Deputaţilor. Sau eu premier şi Dan Barna preşedinte al Camerei Deputaţilor”, ar fi cerut Ludovic Orban în şedinţa conducerii PNL. Problema liderului PNL este însă aceea că proprii colegi de partid nu îl mai susțin, iar președintele Klaus Iohannis i-a transmis deja că nu poate să îl mai numească, în urma rezultatului alegerilor parlamentare la care PNL s-a poziționat cu aproape 5% în urma PSD.

Între timp, nici useriștii nu mai susțin candidatura lui Orban în fruntea Guvernului. „Apropo de discuțiile asupra numelui de premier din această seară, mesajul USR PLUS este simplu: am vorbit serios atunci când am spus că e nevoie de un nou început pentru România”, a scris Dacian Cioloș, pe Facebook, referindu-se la liderul liberal.

În acest moment, probabil că singura variantă pentru ca Orban să aibă o funcție cu oarecare influență în următoarea perioadă va fi să accepte propunerea făcută de Barna marți ca toți liderii partidelor ce vor forma coaliția să devină vicepremieri. În acest fel, Cîțu ar primi șefia Guvernului, Orban, Barna și Kelemen Hunor (UDMR) ar lua fi viceprim-miniștri, iar Cătălin Drulă (USR PLUS) ar ajunge președintele Camerei Deputaților. Pentru punerea în aplicare a acestor împărțiri de funcții, ultimul cuvânt îl va avea șeful statului. Liberalii s-au întrunit ieri după amiază în Biroul Politic al partidului.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă