Laura Codruța Kovesi este ca și revocată din funcția de procuror-șef al DNA, întrucât Legea 303/2004 prevede că revocarea “se face” la propunerea ministrului Justiției, „dispoziția legiuitorului fiind una imperativa”, informează, vineri, site-ul luju.ro.
Astfel, Legea 303/2004 „nu dă dreptul președintelui să refuze, ci doar să ia act de cerere și să o transpună în practică prin emiterea unui act prezidențial. De altfel, Constituția României tocmai de aceea spune ca procurorii funcționează sub autoritatea ministrului Justiției, care are dreptul să propună numirea sau revocarea lor din funcții. Dacă la numire legea prevede că președintele poate refuza o propunere în mod motivat, la revocare președintele are obligația să o facă”, explică sursa citată.
În caz contrar, dacă președintele va trece peste autoritatea ministrului Justiției, s-ar putea declanșa un conflict juridic de natură constituțională.