13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăCCR a admis sesizările președintelui Iohannis pe Legea administrației publice locale

CCR a admis sesizările președintelui Iohannis pe Legea administrației publice locale

Iohannis a trimis, la începutul lunii ianuarie, Curţii Constituţionale, o sesizare de neconstituţionalitate asupra actului normativ pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, care instituie o nouă procedură referitoare la validarea, ulterior constituirii consiliului local, a mandatelor de consilier local.

“Legea menţionată stabileşte noi reguli în ceea ce priveşte cvorumul şedinţelor consiliului local sau a consiliului judeţean, după caz, în cadrul cărora se propune validarea sau invalidarea unui sau a unor consilieri locali/consilieri judeţeni noi. Considerăm că această lege cuprinde reglementări neclare, imprecis redactate, ce contravin normelor şi principiilor constituţionale şi încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (2) şi art. 123 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţie”, a precizat Iohannis în obiecţia de neconstituţionalitate.

Şeful statului a criticat, totodată, şi faptul că dispoziţiile nou introduse în legea în cauză stabilesc regimuri juridice diferite pentru validarea/invalidarea mandatelor consilierilor locali în funcţie de momentul la care se realizează respectiva validare/invalidare, ceea ce ar conduce la inducerea de incertitudine şi incoerenţă în sistemul normativ relevant pentru administraţia publică locală şi la crearea premiselor unei inegalităţi de tratament juridic între consilierii locali.

 
 

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă