23.9 C
București
luni, 13 iulie 2026
AcasăPoliticăCamera Deputaților a adoptat legea care permite doborârea dronelor în spațiul aerian...

Camera Deputaților a adoptat legea care permite doborârea dronelor în spațiul aerian românesc

Noua legislație introduce reguli clare, privind intervenția forțelor de apărare, urmărirea și proporționalitatea acțiunilor

Plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri, cu 196 de voturi pentru, 99 împotrivă și 2 abțineri, proiectul de lege privind controlul utilizării spațiului aerian național, care reglementează măsurile de prevenire și contracarare a utilizării neautorizate a acestuia, inclusiv doborârea dronelor.

Dezbaterea proiectului a generat tensiuni între Putere și Opoziție. Deputata AUR Geanina Șerban a criticat inițiativa, susținând că aceasta presupune un „transfer al autorităților armate române” și a făcut referire la „corupția din rândul generalilor”.

În replică, social-democratul Daniel Suciu a apărat legea, considerând-o esențială pentru securitatea națională: „Ce vreți, să ne cadă dronele pe școli, să ne cadă dronele în orașe și să dați din umeri, după aceea, că Parlamentul nu și-a făcut treaba?” El a respins acuzațiile privind o cedare de suveranitate și a subliniat importanța cooperării internaționale în apărarea aeriană a României.

Conform raportului Comisiei pentru apărare, legea stabilește responsabilitățile implicate în monitorizarea și protejarea spațiului aerian național. Președintele Comisiei, Mihai Weber, a explicat că inițiativa vine ca răspuns la „creșterea riscurilor și a imprevizibilității unor actori care încalcă normele internaționale”.

Noua legislație introduce reguli clare privind intervenția forțelor de apărare, urmărirea și proporționalitatea acțiunilor, astfel încât măsurile luate să nu aducă riscuri suplimentare. Potrivit lui Weber, „prioritatea este protejarea vieții cetățenilor, iar deciziile vor fi luate într-un cadru flexibil, adaptat la nivelul amenințării”.

Comisia pentru apărare și-a reafirmat sprijinul pentru inițiativele care întăresc securitatea națională, subliniind că protejarea integrității teritoriale este o prioritate constantă, chiar și în timp de pace.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Grindeanu: PSD este în opoziție. Consultările de la Cotroceni s-au încheiat fără un consens privind viitoarea guvernare

Consultările desfășurate luni la Palatul Cotroceni între președinte și reprezentanții partidelor parlamentare s-au încheiat fără un consens privind desemnarea unui viitor premier și formarea...

Rusia arestează un critic al Kremlinului care intenționa să candideze la alegerile din septembrie

Poliția rusă l-a arestat luni pe Boris Nadejdin, un critic al Kremlinului și al războiului din Ucraina, care încercase anterior să candideze împotriva președintelui...

Războiul care bâzâie

Există un sunet care a ajuns să inspire mai multă teamă, decât zgomotul unui avion de luptă. Este bâzâitul aproape imperceptibil al unei drone....
Ultima oră
Pe aceeași temă