11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăBarna pune presiune pe Iohannis. Solicitarea adresată, în mod repetat, șefului statului

Barna pune presiune pe Iohannis. Solicitarea adresată, în mod repetat, șefului statului

“Îi voi solicita să ne prezinte calendarul pentru a ajunge la acele alegeri anticipate de care e fundamental nevoie, pentru că acum nu are sens să discutăm despre cum să încropim un guvern minoritar, care de fapt să rămână în arbitrajul PSD. Acum, trebuie să mergem cât mai degrabă spre alegeri anticipate, spre întoarcerea la cetăţeni, pentru că prin votul cetăţenilor putem avea în Parlament o majoritate pe care să ne putem baza ca să construim acele reforme. Alianţa USR PLUS spune foarte clar: vom intra la guvernare imediat ce avem un parlament legitim, un parlament votat de cetăţeni, un parlament care să facă reforme acum, şi nu peste cinci ani sau zece ani”, a spus Barna.

Prezidenţiabilul a precizat că tot la consultările de la Cotroceni vor fi discutate şi alte teme, cum ar fi alegerea primarilor în două tururi, recursul compensatoriu sau nominalizarea comisarului european.

“Mâine, în dezbaterile cu preşedintele Iohannis vom discuta şi despre nişte condiţii pentru susţinerea oricărui tip guvern: trecerea prin Parlament a legii privind alegerea primarilor în două tururi înaintea oricărei învestituri a oricărui tip de guvern; recursul compensatoriu – să renunţăm la ideea că infractorii sunt principala preocupare a statului român, ei ar trebui să fie ultima preocupare a statului român, trebuie să răspundă pentru faptele lor; nominalizarea comisarului european – solicităm o dezbatere şi o consultare la nivelul Parlamentului despre comisarul european, pentru că Guvernul PSD şi Dăncilă ne-au făcut destul de râs”, a spus candidatul Alianţei USR PLUS.

El a menţionat că USR are şi o propunere pentru comisar european, în persoana lui Cătălin Drulă.

Dan Barna s-a aflat luni la Galaţi, unde şi-a prezentat în cadrul unei conferinţe de presă proiectul de preşedinte.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă