11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăAjutor de stat pentru domeniul cultural: cine va primi bani

Ajutor de stat pentru domeniul cultural: cine va primi bani

Schema de ajutor de stat vizează cinci măsuri, iar beneficiarii eligibili sunt entităţi de drept privat: organizaţii neguvernamentale şi societăţi comerciale (atât IMM-uri, cât şi întreprinderi mari) care au desfăşurat activităţi în ultimii 2 ani conform raportului de activitate asumat de reprezentantul legal al solicitantului în unul dintre următoarele domenii culturale: artele spectacolului (teatru, muzică, dans), artele vizuale (pictură, sculptură, film, fotografie), patrimoniu, carte, audio-vizual, educaţie culturală. Aceştia trebuie să fie înscrişi la data depunerii proiectului în Registrul Sectorului Cultural gestionat de Institutul Naţional de Cercetare şi Formare Culturală (INCFC), instituţie în subordinea Ministerului Culturii.

De joi, platforma şi formularul sunt disponibile, iar perioada de preînscriere se va încheia miercuri, 25.11.2020. Preînscrierea este necesară pentru evaluarea impactului bugetar al schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea sectorului cultural, astfel încât bugetul alocat să fie cel necesar şi suficient. După ce Ministerul Culturii va avea estimarea acestui impact bugetar se va putea pune în consultare publică actul normativ aferent Schemei de ajutor de stat.

Schema de ajutor de stat prezentată astăzi vizează 5 măsuri:

Măsura A: microgranturi

Operatorii culturali care nu au venituri din vânzare de bilet

Valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a sumei de 4.000 euro/beneficiar de ajutor de stat.

Măsura B: Granturi pentru organizare festivaluri culturale

Operatorii culturali care au organizat un festival cultural cu vânzare de bilete.

Valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 25% din valoarea brută a biletelor vândute la ediţia din 2019 a festivalului, dar nu mai mult de 800.000 euro.

Măsura C – Granturi pentru organizare evenimente culturale

Operatorii culturali au organizat evenimente culturale în anul 2019 şi au venituri din bilete vândute

C.1 Evenimente muzicale şi evenimente de tip stand-up comedy:

Între 1 – 10 evenimente organizate în anul 2019 – valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 5% din valoarea brută a biletelor vândute la evenimentele organizate în 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.

Între 11 – 50 evenimente organizate în anul 2019 – valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 7% din valoarea brută a biletelor vândute la evenimentele organizate în 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.

Peste 50 evenimente organizate în anul 2019 – valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 9% din valoarea brută a biletelor vândute la evenimentele organizate în 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.

C.2 Evenimente din alte domenii culturale decât domeniul muzical şi stand-up comedy:

Valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 50% din valoarea brută a biletelor vândute la evenimentele organizate în 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.

Măsura D – Granturi pentru librării

Valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 25% din valoarea brută a vânzărilor de carte din 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.

Măsura E – Granturi pentru edituri

Valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 25% din valoarea brută a vânzărilor fizice directe de carte din 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.

“Am făcut o evaluare în piaţă, am discutat cu artişti şi cu oameni de cultură pentru a identifica problemele cu care s-au confruntat în această perioadă şi am găsit următoarea soluţie: o schemă de ajutor de stat, cu un buget estimat de 100 de milioane de euro. Schema funcţionează sub formă de granturi şi vine să completeze măsurile pe care le-am luat deja în beneficiul celor care activează în acest domeniu, pe perioada care s-a scurs până acum,” a anunțat vicepremierul Raluca Turcan.

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă