12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăA murit fostul ministru al apărării Victor Babiuc

A murit fostul ministru al apărării Victor Babiuc

Victor Babiuc a murit sâmbătă, 25 februarie, la vârsta de 84 de ani, potrivit anunțului făcut de scriitorul Radu F. Alexandru pe Facebook.


„Azi, 25.02.2023, a încetat din viață prof. univ. dr. Victor Babiu. […] În toate înaltele demnități care i-au fost încredințate, Victor Babiuc a probat un profesionalism și o rigoare ireproșabile. A fost întodeauna un om al dialogului, a respectat pe toată lumea și a avut întodeauna ușa deschisă pentru cei care au apelat la el”, a transmis scriitorul Radu F Alexandru.

După Revoluția din 1989, Victor Babiuc a deținut funcții importante în statul român: ministru de Justiție (1990-1991), ministru de Interne (1991-1992), preşedinte al Curtii de Arbitraj comercial de pe lângă Camera de Comerţ (1993) și ministru al Apărării Naționale (1996-2000). Totodată, a avut și patru mandate de deputat în perioada 1990-2004 potrivit CV-ului postat pe site-ul Camerei Deputaților. El a mai fost membru al Frontului Salvării Naționale, condus de Ion Iliescu, deputat FSN (1990-1992), vicepreședinte al Partidului Democrat (1995) și membru PNL (2000).

În mai 2013, fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la doi ani de închisoare cu executare pentru „abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată” în dosarul schimbului de terenuri dintre omul de afaceri Gigi Becali şi MApN.


Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă