Noua echipă de conducerea a instituțiilor europene putea fi deja formată dacă nu ar fi existat atât ambițiile popularilor europeni de a pune și președintele Consiliului European, după principiul german al spitzenkandidat-ului, candidatul dorit de coaliția de partide, dar și apoi după compromisul cu social-democrații, de opoziția fermă a țărilor din Grupul de la Vișegrad față de Frans Timmermans.
Marea surpriză a zilei de ieri e intrarea în cărți pentru șefia Consiliului European a unui nume propus de nucleul dur al țărilor baltice, la care s-au aliat Polonia, Cheia, Slovacia, Ungaria, provenit chiar din partidul Angelei Merkel.
Caii de rasă se recunosc după dinți, nu după cum dau cu copita.
După ce ani de zile au fost puse cu genunchii pe boabele de porumb, la colțul clasei, amenințate cu “Nucleara” distrugătoare, conclavul din Vișegrad a venit cu soluția de salvare a negocierilor eșuate.
Vă dați seama dacă propunerea lor vor întruni consensul?
Negocierile pentru alocarea pe posturi au intrat în impas odată cu spargerea majorității pe care o dețineau socialiștii și popularii în Parlamentul European, prin intrarea Renew-Europe, grupul lui Macron in ecuatia parlamentară, apărut din En Marche și fostul ALDE și decizia de ultimă oră a popularilor europeni de a se împotrivi pentru prima oară voinței Cancelarului Germaniei. Angela Merkel îl voia pe Frans Timmermans președinte peste șefii de state și de guvern.
Negocierile s-au blocat până la ora închiderii ediției.
Președintele francez Emmanuel Macron s-a postat de la început pe picioarele de îndărăt împotriva sistemului Spitzenkandidaten, pe care nu-l recunoaște ca schemă tactică.
Odată cu apariția pe scena europeană a grupului condus de Dacian Cioloș, o capră marxistă cu pretenții, dar și fără suficient lapte comunitar, iar procesul de negociere a devenit mai degrabă o luptă a orgoliilor între Parlament și Consiliul European, unde sunt reprezentate statele, nu partidele, poziția prenegociată pentru securistul de model european, Frans Timmermans, pare prea înaltă pentru rigiditatea sa.
După ce țările de la Vișegrad s-au opus în bloc alegerii sale, iar Boiko Borisov a înregistrat procesul de negociere, prin care îi cerea socialistului agreat de Angela Merkel, e vorba de bătrânul lup Timmermans, nici mai mult, nici mai puțin decât ridicarea MCV, intrarea Bulgariei în Schengen, negocierile s-au blocat și mai mult. Italia a intrat în horă alături de nucleul dur Cehia, Polonia, Ungaria.
Ne întrebăm ce am căutat noi la durele tratative? De ce l-am trimis pe post de ficus pe Klaus Iohannis? E pentru că așa prevede Constituția. Să fim reprezentați de un singur om.
Coaliția de guvernare trebuie să ia în serios procesul de modificare a Constituției și să-i ia președintelui rolul de reprezentare diplomatică. Interesele noastre naționale nu pot sta în mâinile unui singur om și să depindă de hachițele acestuia.
De ce se agață bătrânii politicieni europeni atât de mult de Frans Timmermans?
Olandezul zburător le reprezintă cel mai bine interesele în forul în care se conduc state, nu se morfolesc legi care trec ulterior prin malaxorul Consiliului European și sunt demult respinse.
Multe decizii de forță ale noilor coloniști politici s-au opus de zidul numit simplu Grupul de la Vișegrad, în care deși invitați, am dat mai mereu cu flit.
Jean Claude Juncker, Frans Timmermans, Guy Verhofstadt au devenit la bătrânețe niște funcționari politici mofturoși. Pentru ei nici Manfred Weber, nu pare interesant. Vor să-și consolideze dominația, dar tânărul Macron le cam încurcă socotelile.
Modul în care premierul bulgar a renunțat la compatrioata sa Kristalina Georgieva, aflată în cărți pentru scaunul lui Donald Tusk, pe motiv că țara sa are nevoie nu de o poziție de reprezentare ci de un negociator puternic în executivul european, arată cât de pudeli putem fi la picioarele marelui brac german.
Grupul de la Vișegrad susține pe ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, ca președinte al Comisiei Europene, soluție de compromis aseară târziu.
Ursula este ministrul german al apărării. Ea s-a opus politicii migraționiste și a militat mereu pentru o Europă a statelor, nu a vitezelor diferitelor schimbătoare de viteză.
Ar fi cu adevărat o lovitură pentru că a devenit o cutumă ca în UE un reprezentant din Vest să conducă Comisia iar unul din Est să conducă Consiliul.
Spre seară, Ursula a fost susținută și de către Emmanuel Macron, ca soluție de compromis pentru deblocarea situației și parcurgerea căilor următoare.
Vă dați seama ce forță și câtă recunoaștere vor avea statele din Estul Europei (minus România) dacă iese jocul?
Nu va mai fi nicio atomică direcționată pentru așa zisele încălcări ale statului de drept, o marotă de pus pe coji de nucă țările rebele care nu se conformează deciziilor greilor anchilozați în fotolii de mai multe decade.
Oare nu e cazul să schimbăm Constituția și să dăm reprezentare mai largă executivului care conduce într-un mandate destinele țării?
