Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Tăriceanu simte mai bine ca alţii doctrina poloneză

Marius Ghilezan Actualizat: 10.12.2018 - 09:51
Marius Ghilezan

Vizita preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în Polonia vine într-un context extrem de favorabil regândirii alianţelor pe termen mediu şi lung.

Share

Cel de-al doilea om în stat nu este la primul descălecat în voievodatele leşeşti, altădată aliate ale celor româneşti în luptele contra muscalilor. Astăzi pericolul rusesc nu vine direct pe Marea Neagră sau prin Crimeea, aflată la câteva mile maritime de Portul Constanţa, ci prin politicile cancelarului Merkel şi deschiderile istorice ale Austriei faţă de Rusia imperială.

În cadrul întrevederilor de la Varşovia, la cel mai înalt nivel, Călin Popescu Tăriceanu a discutat mai ales cu greul politicii conservatoare poloneze, Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului de guvernământ, despre importanţa proiectelor organizate împreună, precum „Trilaterala România-Polonia-Turcia“, care se realizează la nivelul parlamentelor şi al ministerelor de Externe, sau „Formatul Bucureşti (B9)“, care se desfăşoară la nivelul şefilor de state, al preşedinţilor parlamentelor şi al miniştrilor Apărării din cele nouă ţări care asigură flancul estic al NATO.

În condiţiile în care preşedintele Klaus Iohannis asigură maleabilitatea celei de-a noua spiţe din „Europa diferitelor viteze“ a bicicletei-tandem pe care pedalează nepotul Emmanuel Macron şi Oma Angela Merkel, o nouă poziţionare strategică imprimă impulsul necesar diplomaţiei româneşti, de tip „împinge tava“, sub actuala Administraţie.

Reprezentarea statului român la summit-urile NATO a fost de tipul puneţi ficusul în geam şi lăsaţi-l fără beculeţe. Nicio politică majoră, nicio iniţiativă demnă de luat în seamă, doar voiaje prezidenţiale fac din România un aliat de duzină. E timpul ca altcineva, deşi Constituţia e prea darnică pentru „odihniţii neamului“, să gândească cu mai mulţi paşi înainte de „pas cu pas“, strategie în stare să ţină doar melcul în cochilie şi să elibereze tigrul economic.

Dar ce facem dacă e vreme rea? Scoatem fusta scurtă sau planul naţional de înzestrare cu cei 2% din PIB alocaţi de coaliţia de guvernare? Nu este suficient. E nevoie de mai mult pragmatism şi mai puţină curcuma în paella prezidenţială, servită pe un blat german de se vede de sus, din sihăstria cucuvelelor, rămase de la predecesor, că e vopsită în culori primăvăratice, deşi e iarna lui Moş Crăciun.
Nu sunt dintre cei mulţi cu mari aşteptări de la preşedintele în funcţie. L-am citit prea bine încă de pe vremea când primărea, nu administra colocviile de rezistenţă.

E timpul unei reinterpretări şi al unei repoziţionări, până n-ajungem în „Toamna patriarhului“, locul de asceză al odihniţilor cu firman. Nu ştiu ce se întâmplă cu cei patru primari, vestiţi ai Vestului, din Alianţa cu acelaşi nume, nici dacă se finanţează ca CFR Cluj, nici dacă au o agendă la vedere, nici dacă aşa-zisa independenţă faţă de Bucureşti nu e o dependenţă de interesele străine. Încă nu pot să mă pronunţ. Dar secretomania fondatorilor acestei mişcări ne dă de gândit. Unde vor să ajungă? Ce şa vor să bată?

Ungaria se pregăteşte asiduu de o campanie internaţională de condamnare a Tratatului de la Trianon. Nu mai avem o Regină în stare să sperie establishment-urile politice internaţionale. Vorba lui Geza Jeszenszky, fost ministru de Externe al guvernului maghiar, „dacă la Conferinţa de la Paris ar fi avut o Regina Maria, altfel ar fi stat azi lucrurile“. Marea problemă a Ungariei o reprezintă teritoriile pierdute prin Tratatul de la Trianon. Atunci a fost o ţară învinsă. Nici nu are cine să-i reamintească lui Viktor Orbán că Armata Română a eliberat Budapesta de prima ocupaţie bolşevică, sub administraţia lui Béla Kun.

Poate niciodată nu am avut atât de puţine idealuri. Şi aşa se explică pierderea de vreme cu tematici minore, cu dezbateri despre cine e haiducul cel bun şi cine e cel rău. Zecimea de peste genunchi reprezintă prea-binele statal. Semn că ni se fâlfâie sub protectoratul german care a trimis una dintre fabricile de maşini tot în Ungaria, dar pe hârtie şi preşedinte suntem arondaţi Cancelăresei.

Soluţia e simplă. Ne trebuie noi aliaţi.

Parteneriatul strategic cu SUA trebuie stimulat. „Trilaterala România-Polonia-Turcia“, care se realizează la nivelul parlamentelor şi al ministerelor de Externe, şi „Formatul Bucureşti (B9)“ trebuie recalibrate la interesele euroregionale, chiar dacă în 2015 conceptul de colaborare s-a fondat prin discuţiile dintre Iohannis şi Andrzej Duda. Poate că unii din prea mult kremschnit au obosit, poate că valul o ia pe altă turnantă.

E clar că pe flancul estic al NATO, noi, care avem cele mai mari resurse, trebuie să jucăm cartea câştigătoare, dar şi să avem aliaţi în stare să ne sară în ajutor, aşa cum odinioară leşii din Lvov luptau în armatele domnilor români.

Călin Popescu Tăriceanu ştie mai bine decât alţii Doctrina „Zbig“ Brzezinski, de apărare a flancului NATO şi a coridorului de securitate. Restul sunt maidane şi politici de rezistenţă, unită cu globalismul caviar, care zilele acestea îşi ia scatoalca pariziană.

Comentarii

loading...