13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiO nuntă de poveste

O nuntă de poveste

Televiziunile româneşti au prezentat ieri magia unei sărbători. A unei comuniuni a României profunde, a acelei părţi frumoase care ştie să se bucure de un eveniment unic al vremurilor de astăzi.

Speriată că Nicolae poate să dea prea tare muzica la petrecerea de la Casino, Mătuşa Margareta a preferat liniştea Cimitirului Eroilor Români din Soultzmatt, aflat în Alsacia. Eschiva ca formă de atitudine e mai mult decât dispreţ. De-a dreptul mitocănie.

Cu o săptămână înainte de Referendumul pentru familia tradiţională, Custodele Coroanei şi soţul său, principe consort, cărora li s-a adăugat şi Elena, mama tânărului cununat, au ales să transmită românilor că ei preferă familia netradiţională.

Oricărui creştin îi e greu să priceapă de ce mama nu a participat la nunta fiului său.

La ortodocşi, şi nu numai, nunta, la fel ca botezul sau înmormântarea, e prilej de iertare, bucurie și împăcare. Obiceiul ăsta nu se practică, din păcate, şi în Casa Custodelui Coroanei.

Întrebat dacă mirii pot face fotografiile de nuntă în interiorul Castelului Peleş, ASR Radu, într-o maliţiozitate dusă spre morbiditate, i-a spus funcţionarului din palat că Principele Nicolae a murit acum 70 de ani şi nu mai poate face poze.

Există Dumnezeu! Aşa cum există onoare, politeţe şi suveranitate.

Mai are oare Margareta ceva maiestuos? Se mai poate vorbi despre o familie model pentru România? Plecarea Regelui a întristat multă lume şi pentru că nu are urmaşi tineri.

Unul era iubit de oameni şi l-au înlăturat. L-au târât prin tribunale. Nu l-au lăsat să-şi vadă bunicul pe patul de moarte. Cât cinism şi câtă les majestate?

Nunta de ieri putea pune România din nou pe micile ecrane ale lumii. Guvernul nu s-a implicat, aşa cum solicitasem în repetatele mele apariţii TV, familia regală a avut sictir. Capotul mamei ieşită din baie rămâne figura iconică a deranjului stârnit de un copil pe care i l-a dat Dumnezeu să-l crească, să-l iubească şi să-l preţuiască. A preferat să-şi etaleze, prin lipsă, răutatea. A rămas impasibilă, probabil dependentă de solda surorii celei mari, cea care se îngrijeşte de tonusul financiar al celorlalte surori.

Irina, „penala“, a revenit în ţară la înmormântarea tatălui. Privitorii au remarcat tandreţea Margaretei cu ea, dar şi sacoul gata să explodeze al lui Bull-Cop, soţul acesteia.

Recent, Regatul Unit al Marii Britanii a mai capitalizat 1,5 miliarde de lire sterline în PIB din nunta prinţului nărăvaş Harry cu starul hollywoodian Megan Markle. Patru miliarde de telespectatori nu şi-au mai adus aminte de obscenităţile micului prinţ rebel, nici de uniforma SS pe care a îmbrăcat-o la o petrecere.

Englezii, familia regală britanică au trecut cu vederea, considerându-le ale tinereţii valuri. N-a fost pedepsit, ci din contră, cinstit cu onoruri de stat, cu cununi regale şi cu biserica iluştrilor regi ai Angliei. Pentru ce a fost pedepsit de familie Prinţul atât de iubit de români? Poate nu vom afla niciodată. Amintirea zilei de ieri, cu prinţese, prinţi, conţi, viconţi, o lume de poveste, va dăinui în memoria colectivă aşa cum au dăinuit şi vrednicele nunţi de altădată. Poporul şi-a iubit mereu reprezentanţii Dinastiei. Prinţul Nicolae, cu figura sa blândă, Alina, cu frumoasa rochie cu motive tradiţionale şi zâmbetul ca o binecuvântare, au luminat viaţa unei Românii căzute în depresie, din factorii exogeni, care o macină zi de zi. Cel puţin o zi. O zi cu har, o dumnezeiască evlavie, prin grija lui Calinic şi frumuseţea tinerilor miri, a strălucit în toamna care a început.

Putea fi o nuntă regală de rezonanţă. N-a fost să fie. Însă bucuria de pe feţele celor prezenţi, unii veniţi special pentru acest eveniment de peste Ocean, impresionează încă.

Din psihologia socială se ştie că oamenii simpli empatizează cu victimele. L-au făcut o victimă, din prea multă cucută şi venin, pentru a-i deschide profilul asemănător bunicului şi stră-străbunicului. Mulţi îl aseamănă cu Ferdinand. Cel loial.

Nicolae are sânge domnesc. Niciun ucaz nu-i poate lua moştenirea genetică. Asta nu pricep cei care se cred nemuritori. Sau atât de puternică e Pădurea şi în Casa Regelui?

Prinţul şi Alina au dat, prin eleganţă, o replică de viaţă butaforiei regale care preferă cimitirul jocului şi horei româneşti. Aşa cum am mai spus, prin voia lui Calinic, nunta i-a încoronat pe miri, prin grija lui Dumnezeu. Cel puţin pe durata cununiei, tinerii însurăţei au fost cinstiți așa cum erau cinstiți împărații, în sensul strict canonic al încoronării. Chiar dacă Mătuşa n-a deferecat cheile Coroanei, preoţii Bisericii Sfântul Ilie din Sinaia au adus nu una, ci două cununi de mărire. Întru Dumnezeu. Cinstire.

Pentru mulţi a fost o nuntă de poveste. Au adormit visând prinţi, prinţese, regi, regine. Ce mai contează că unii s-au ofticat?

 

 

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă