La Bac se mai trage o dată

Laurențiu Mușoiu Actualizat: 24.08.2020 - 00:38
Laurențiu Mușoiu

Astăzi începe a doua sesiune a examenului național de Bacalaureat.

Share

În rândul profesorilor, dorința de a participa la asistență și mai ales la corectură este mai redusă față de prima sesiune, în care, actualul ministru al Educației și Cercetării, Monica Anisie, a avut oricum emoții că nu va reuși să strângă o echipă suficient de mare.

De această dată însă, doamna ministru nu mai are emoții legate de organizarea Bacalaureatului, fiind preocupată de campania pentru alegerile locale, examenul urmând să curgă de la sine.

La fel ca în anii precedenți, și actualul ministru al Educației a folosit aceeași modalitate de a-i determina pe mulți dintre profesori să participe și la a doua sesiune a examenului: nu a achitat banii pentru participarea la prima sesiune, urmând să livreze la pachet suma aferentă ambelor.

Față de prima sesiune, este mult mai multă liniște, de această dată, chiar și directorii de școli afiliați PSD, au devenit simpatizanți ai liberalilor, evident, nu gratis.

Campania electorală pentru locale își face simțită prezența.

Din informațiile venite din zona ministerului de resort, au fost comandate, de la nivelul partidului aflat la guvernare, subiecte “mai accesibile”.

Aceasta, în condițiile în care, mulți specialiști în Învățământ au considerat și subiectele de la prima sesiune drept ridicol de ușoare.

Cu toate acestea, rata de promovare a examenului nu a fost una spectaculoasă.

Acum însă, doamna ministru are un acord nesemnat cu conducerile universităților, pentru un număr record de studenți, urmând, pentru foarte multe facultăți, a doua sesiune de admitere, ca și în prima, mai prietenoasă cu candidații.

Probabail din acest motiv, rectorii universităților nu vociferează legat de amânarea majorării salariaților din sistem.

Guvernanții le dau peste degete și sindicaliștilor din învățământul preuniversitar, invocând că nu au fost trimise în șomaj tehnic cadrele didactice și că ar fi bine ca lucrurile să rămână pe aceeași linie.