Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Serial Rl. Eugen Tomac, candidatul PMP pentru Primăria Sectorului 1: Faptul că avem o țară stabilă și sigură nu înseamnă că putem deveni un adăpost pentru tot globul

Mihai Diac Actualizat: 21.04.2016 - 00:29

Președintele executiv al Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, este candidatul PMP la Primăria Sectorului 1. El își propune să nu mai planteze panseluțe scumpe și să schimb toate lifturile din blocurile vechi din sector. În prezent, Eugen Tomac îi reprezintă în Parlamentul României pe românii din afara frontierelor, majoritatea fiind din Republica Moldova.

Share

Președintele executiv al Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, este candidatul PMP la Primăria Sectorului 1. El își propune să nu mai planteze panseluțe scumpe și să schimb toate lifturile din blocurile vechi din sector. În prezent, Eugen Tomac îi reprezintă în Parlamentul României pe românii din afara frontierelor, majoritatea fiind din Republica Moldova. 

R.L: De ce candidați?

Cred că în viața oricărui om politic apare un moment în care trebuie să meargă către cetățeni pentru a le cere încrederea. A sosit momentul ca eu să-mi pun în slujba comunității expertiza și experiența pe care le-am acumulat în ultimii ani. Am lucrat în administrația publică centrală, am coordonat programe internaționale, am experiență politică, am voința de a schimba ceva în comunitate. Uitându-mă și la ce oferă celelalte partide, cred că pot spune, fără falsă modestie, că sunt cel mai pregătit candidat pentru a deschide Primăria Sectorului 1 – un sector în care, în acest moment, locuiesc.

În clipa de față, lucrurile sunt exact așa cum le cunosc cetățenii: un primar suspendat, 25 din 27 de consilieri locali anchetați pentru fapte de corupție sau presupuse fapte de corupție.

R.l: Aveți un motto?

Merg  pe acest mesaj: “Tomac – Omul tău”. Eu cred foarte mult în bună-credință și cred că un om politic trebuie să fie în primul rând lucid. Insist pe această luciditate, cred că e ceea ce mă definește, pentru că, de multe ori, sentimentele ne pot induce în eroare.

R.l: Ce studii aveți și cum credeți că vă vor ajuta în activitatea de primar?

Am absolvit Facultatea de Istorie, apoi am urmat masteratul și cursuri de doctorat. În paralel am lucrat ca redactor la revista Magazin Istoric. După aceea am lucrat la unul dintre cele mai reușite proiecte pe care Ambasada Statelor Unite le-a derulat în România, un proiect civic, cu peste 20.000 de participanți, inclusiv oameni de presă. Am fost secretar de stat în Ministerul de Externe în perioada 2009 – 2010, și apoi, pe același portofoliu, în cadrul Guvernului, până în mai 2012. Din 2012 sunt deputat în Parlamentul României, ales cu un scor care mă face să mă simt responsabil, un scor mare, de 78,6 la sută, candidând din partea partidului de atunci al președintelui Băsescu, PDL, partid care, în cea mai mare parte a țării, nu a reușit să obțină scoruri care să-l califice.

R.l: Care a fost primul loc de muncă și ultimul sau cel actual?

Primul loc de muncă a fost la revista Magazin Istoric și, în paralel, la o editură. Încercam să supraviețuiesc.  În prezent sunt deputat, ales din partea cetățenilor care trăiesc în afara frontierelor României. Cei mai mulți dintre ei locuiesc în Republica Moldova.

R.l:  Care este cea mai importantă realizare din viața dumneavoastră?

Dacă ne referim la planul personal, sunt un om fericit și împlinit, pentru că am doi copii – un băiat și o fată. În plan profesional, am reușit să fac performanță, mai întâi în Ministerul de Externe, iar acum ca deputat. Am fost ales cu cel mai mare scor atins vreodată de candidatul unui partid de dreapta: 78,6. Sunt mândru de această realizare.

R.l: Care este cea mai gravă problemă identificată în sector?

Cea mai gravă problemă este lipsa de transparență, modul cum sunt cheltuite resursele. Nu mă pot pronunța, până ce nu se va pronunța o instanță, asupra activității domnului Chiliman, dar sunt convins că tot aparatul pe care l-a avut sub domnia sa l-a adus în această situație nefericită. Cred că Sectorul 1, unde avem cel mai mare buget pe care-l are o administrație locală – după Primăria Capitalei  - trebuie să fie mult mai deschis, din punctul de vedere al cheltuirii resurselor. Primele măsuri pe care trebuie să  le ia administrația Sectorului 1 sunt  să prezinte toate contractele pe care le încheie și toate facturile pe care le încasează. Nu întâmplător se spune că Sectorul 1 este locul în care s-au plantat cele mai scumpe panseluțe din țară. Asemenea lucruri nu trebuie să se mai întâmple.

R.l:  De ce credeți că predecesorii dumneavoastră nu au făcut mai multe pentru sector ?

Predecesorii mei nu au făcut mai mult pentru că nu au considerat că ar fi priorități. Aș greși dacă aș spune că în sector nu s-au făcut lucruri bune.  Mă refer la reabilitare, la faptul că deșeurile se strâng gratuit în clipa de față. Sunt lucruri care trebuie continuate. Trebuie pus accent pe ceea ce înseamnă colectare selectivă, trebuie pus accent pe ceea ce înseamnă  siguranța cetățeanului – pentru că sunt zone în care cetățenii nu se mai aventurează noaptea pe stradă. În jurul Primăriei Sectorului 1 s-au lipit oameni care au avut alte priorități decât interesul locuitorilor.

Când voi ajunge la Primărie, am un proiect prin care vreau să schimb toate lifturile din blocurile vechi din sector. Este un proiect la care țin foarte mult. Un alt proiect al meu este instalarea de panouri solare pe blocuri, proiect care se poate extinde și asupra celor care locuiesc în case individuale. Astfel s-ar reduce cu 60 la sută cheltuielile pentru întreținere. Un asemenea proiect ar trebui încurajat nu doar în Sectorul 1, ci și în întreaga țară. Soarele încălzește din aprilie până în octombrie.

R.l: Care este cel mai important proiect pe care vreți să îl implementați în mandatul dumneavoastră?

Cel mai important proiect va fi legat de realizarea de locuri de parcare. Mulți cetățeni, când vin seara acasă, nu mai găsesc liber locul de parcare. Soluția viitorului este să construim parcări subterane, în locul celor existente, iar la suprafață să rămână spațiu verde. Acolo unde este posibil, vom construi parcări publice etajate, ca în toate capitalele europene. Din bugetul pentru investiții pe care-l are Primăria Sectorului 1, putem crea, în patru ani de zile, cel puțin o mie de locuri de parcare de reședință, în plus față de cele deja existente. Toate propunerile mele sunt însoțite de analize plecând de la bugetul pe care-l are Primăria Sectorului 1, în momentul de față. Am remarcat tendința de exagerare în alte programe electorale, dar eu nu vin cu idei populiste.

R.l: Ați studiat proiectele contracandidaților?  De care dintre ei vă temeți?

Nu mă tem de nimeni pentru că sunt sigur că eu voi fi primarul Sectorului 1. Partidele vechi au venit cu candidați care nu au experiența necesară pentru a le inspira oamenilor încredere și nu le pot oferi nimic mai bun decât le-am oferit eu. Candidatul PNL a luat bătaie la Brăila, la alegerile parlamentare și nu cred că-i poate păcăli pe bucureșteni. Candidatul PSD a mai încercat și cu alte ocazii să obțină încrederea bucureștenilor.  Nu cred că are nicio șansă, pentru că atunci când ai în spate emblema criminalului Ion Iliescu, președintele de onoare al PSD, nu poți să-i convingi pe bucureșteni că reprezinți alte valori.

R.l: Cât de important este sprijinul unui partid politic? Ați candida ca independent?

Sunt un om care a pus bazele Partidului Mișcarea Populară, în anul 2013, iar acum sunt președinte executiv.  Este important suportul echipei din partid, pentru că societatea democratică așa este construită, să fie guvernată de formațiuni politice, de oameni care își asumă decizii politice. Îi apreciez pe oamenii care au curajul să intre în luptă ca independenți, dar cred că soluția cea mai sănătoasă pentru a consolida un stat democratic este să ne implicăm în sânul partidelor, să le facem cât mai curate, apte să genereze schimbare.

Eu mi-aș dori foarte mult ca eu să câștig la Primăria de sector, iar candidatul PMP să câștige la Primăria Generală. Colegii mei sunt oameni care n-au mai făcut politică, dar ne bucurăm de sprijinul președintelui Băsescu, omul cel mai valoros din punct de vedere politic, care a reușit de două ori să câștige încrederea bucureștenilor la Primăria Capitalei și de două ori la Președinția României. Vom face o echipă care să pună Bucureștiul în mișcare. PMP are lista pregătită pentru candidații la primăriile de sector și candidatul pentru Primăria Capitalei. Dar respectăm înțelegerea convenită în interiorul PMP, ca președintele Băsecu să facă acest anunț, atunci când va considera necesar. Sunt convins că anunțul pe care-l va face domnia sa va reprezenta o surpriză plăcută pentru majoritatea românilor, nu numai pentru bucureșteni.

R.l: Ce obiective turistice din sector ați promova în fața turiștilor?

Există foarte multe obiective turistice în Sectorul 1, probabil cele mai multe din București. Dacă aș veni cu un cetățean străin, l-aș duce să viziteze Muzeul Satului, Muzeul Țăranului Român, Muzeul de Artă. Există foarte multe biserici vechi, există piața de unde a fugit Ceaușescu. Acolo,  mi-aș dori foarte mult să transformăm clădirea fostului CC, unde astăzi se află Ministerul de Interne, într-un muzeu al victimelor dictaturii comuniste. În 2013, când s-a dezbătut o asemenea idee în Parlament, am fost printre puținii care au votat pentru. Dar colegii de la PNL s-au opus, au votat cot la cot cu cei de la PSD. Iar Brătianu, unul dintre liderii istorici ai PNL, a murit la Sighet, alături de alți martiri care au avut alte convingeri decât comuniștii. La Sighet există lucruri admirabile făcute de Ana Blandiana și Romulus Rusan, cu resurse străine. Din păcate – doar străine.

 R.l: Ce soluție aveți pentru lipsa locurilor de parcare?

Deja am răspuns.

R.l: Ce propunere aveți pentru a avea un sector mai curat?

Se face colectare selectivă, dar când vine mașina să le ridice le pune în același loc. Trebuie să existe coșuri pentru colectare selectivă, în pământ. Legislația comunitară ne obligă să scoatem ghenele din blocuri și să avem spații special amenajate și igienizate. Soluția deja adoptată la Sectorul 1, aceea ca gunoiul să fie colectat gratuit, trebuie menținută. Iar instituțiile din Primăria Sectorului 1 trebuie să-i sancționeze pe cetățenii care nu păstrează curat. Chiar am făcut o solicitare către Primăria Sectorului 1, să-mi spună câte amenzi au dat, în ultimii cinci ani, pentru depozitarea deșeurilor menajere în locuri interzise.

R.l:  Cum vă gândiți să îmbunătățiți protecția locuitorilor din sector?

Am făcut o analiză și am ajuns la concluzia că, dacă în doi ani de zile vom implementa un program de instalare a camerelor de luat vederi în tot Sectorul 1, acest sector va deveni cel mai sigur loc din România. La Londra sau la Paris nu vezi pe stradă atât de mulți polițiști ca la noi, și totuși la noi oamenii se simt în nesiguranță.

R.l: Ce părere aveți despre  construirea unei moschei în București?  Dar Catedrala Neamului  credeți că este necesară?

Cred că este forțată această abordare – moschee versus catedrală. În România avem 65.000 de cetățeni de cetățeni români practicanți ai cultului musulman, iar în București avem deja cinci moschei. Există și în restul țării, acolo unde există comunități musulmane, de secole, nu de azi, deci sunt integrați. Cred că ridicarea la București a celei mai mari moschei din Europa poate reprezenta o eroare. Practic este o invitație pe care autoritățile române o fac celor care nu se mai simt în siguranță în statele lor de a se stabili în România. Noi suntem o țară deschisă. Dar cea mai mare moschee din Europa, ridicată la București, va fi o deschidere către alte valuri de imigranți. Faptul că avem o țară stabilă și sigură nu înseamnă că putem deveni un adăpost pentru tot globul. Trebuie să avem o politică prudentă, sunt rezervat față de ideea de a da 11256 de metri pătrați de teren gratuit, în inima Capitalei, pentru a se da comunității musulmane. Noi nu avem o asemenea mare catedrală nici la Ankara, nici la Istanbul. Eu sunt pentru toleranță și înțelegere, dar nu pentru exagerări. Moschei se pot ridica atâtea câte sunt necesare, dar nu cele mai mari, pentru că ele devin loc de pelerinaj pentru toată comunitatea musulmană.

În schimb, Catedrala este un proiect lansat de Biserica Ortodoxă Română încă din anii ‘20 ai secolului trecut. Ea ține strict de voința clerului BOR și a oamenilor care o susțin. Tot proiectul Catedralei costă 80 de milioane de euro, iar peste 60 la sută din banii investiți în acest proiect sunt taxe și impozite care se întorc înapoi la stat. Nu se poate ca singurul loc de atracție în București să fie Casa Poporului. Dacă Biserica va reuși acest proiect, este meritul ei. Și la Viena, și la Paris există simboluri care își pun amprenta pe comunitate.

Eu în schimb mi-aș dori ca populația, societatea civilă să se lege cu lanțuri de porțile Ministerului Sănătății, pentru că avem o lege proastă a Sănătății, iar bugetul investit de statul român este o sumă uriașă. Bugetul anual al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate este de 6 miliarde de euro!

R.l: Vă temeți de DNA? Aveți vreun dosar?

Nu am dosare și nu mă tem de DNA.

 R.l: Ați luat vreodată mită? Dar ați dat?

Nu, și nici nu am dat niciodată mită.

R.l: Puteți fi șantajat cu ceva?

Nu cred. N-am de ce să mă tem. Un om politic care se teme de ceva e o simplă marionetă. Eu până acum am reușit să fac lucruri deosebite și sunt singurul politician interzis în Federația Rusă, alături de 98 de personalități din Uniunea Europeană. Nu mă poate opri nimeni să spun că Moscova a cotropit o parte din națiunea română, printr-un șantaj direct, și a dus o politică de deznaționalizare, folosind mijloace diabolice – înfometare, omoruri. Îmi asum lucrurile pe care le-am făcut. Sunt sigur că președintele Băsescu este singurul șef de stat care a avut curaj să le spună rușilor, direct în față lui Putin, că ne-au luat Basarabia.

R.l: Ce avere aveți?

O găsiți în declarația de avere de pe site-ul Camerei Deputaților și sunt sigur că o veți parcurge într-un timp extrem de scurt.

R.l: Ce întrebare lipsește din acest interviu ?

Puteați să mă întrebați cine va fi primarul Sectorului 1. Răspunsul e simplu: Eugen Tomac.

România liberă vă prezintă o serie de interviuri realizate cu candidații la primăriile de sector ale Capitalei. 

Citește și: Serial Rl. Dan Tudorache, candidatul PSD la Primăria Sectorului 1: Pentru moschee trebuie făcut un referendum

Citește și: Serial Rl. Interviu cu Alexandru Nazare, candidatul PNL la Primăria Sectorului 1: Se discută doar despre anchete în justiţie şi mai puţin de programe şi proiecte

Citește totul despre:

Comentarii

loading...