La mijlocul acestei saptamani, comisarul pentru extindere Olli Rehn a venit in fata deputatilor din Parlamentul European pentru a raspunde la intrebarea critica privind stadiul de pregatire a Romaniei, astfel incat aderarea sa aiba loc la termenul prevazut, 1 ianuarie 2007. Desi Rehn a laudat tara noastra, in special pentru reforma justitiei si combaterea abuzurilor de putere, un raspuns clar nu le-a putut inca oferi europarlamentarilor, precizand ca mai are nevoie de trei saptamani pentru a intocmi raportul final cu recomandarile Comisiei. Totusi, la finalul dezbaterilor, concluzia a fost ca atmosfera la nivelul grupurilor politice este una de sustinere a aderarii Romaniei in 2007.
Fara doar si poate, cel putin in ultimul an, reformele nu au stagnat. Fie ca autoritatile au constientizat singure ca unica solutie de dezvoltare este intrarea in marea familie europeana, fie ca sistemul riguros de monitorizare si amenintarea privind clauza de amanare au constituit stimulente puternice, cert este ca schimbarile necesare in bine par tangibile si concrete. Pe de alta parte, mai sunt inca multe de facut pentru atingerea criteriilor. Romania este o tara saraca, iar aderarea nu trebuie perceputa doar ca un proces realizat doar in interesul tarii noastre. El trebuie sa aiba loc si in interesul Uniunii. Poate de aceea ministrii de Finante din UE vor face public saptamana viitoare un raport in care vor recomanda majorarea impozitelor pentru acoperirea costurilor necesare aderarii. Daca Romania aproape a convins Uniunea ca reforma in justitie este pe drumul cel bun, in privinta politicilor de cheltuire a banilor publici nu a devenit pe deplin credibila. Cu alte cuvinte, nu am demonstrat ca introducerea cotei unice de acum un an si, in general, politicile fiscale adoptate in ultimul timp au dus la o crestere suficienta a veniturilor pentru a putea face fata cheltuielilor comunitare. Cert este ca ponderea veniturilor bugetare in PIB nu a reusit sa depaseasca 30%, cel mai redus nivel dintre statele membre, in timp ce valoarea recomandata de FMI este de 35%. Este de asteptat insa ca aceste solicitari de majorare a impozitelor sa fie tratate de autoritatile de la Bucuresti din punct de vedere politic, asa cum, de altfel, toata strategia fiscala a fost intens politizata. Dincolo de ratarea tintei de inflatie, o majorare a TVA sau a cotei unice va condamna definitiv viitorul politic al oricarui ministru de Finante care va lua in acest moment o asemenea decizie. Ca atare, este de asteptat ca o marire a fiscalitatii sa nu afecteze impozitele principale. Se vor modifica, probabil, doar cele deja anuntate, taxele pe proprietate, cele de mediu si nivelul redeventelor, masuri care nu vor determina o crestere substantiala a ponderii veniturilor bugetare, doar de cel mult 1% din PIB. Pe de alta parte, nici impozitarea agriculturii, un domeniu cu o contributie minora in acest moment, nu va schimba prea mult datele problemei. Analistii vorbesc de rezultate vizibile ale fiscalitatii in aceasta zona doar dupa sase-sapte ani, dupa ce vor avea loc investitii importante.
In aceste conditii, va fi destul de dificil sa-i convingem pe ministrii de Finante ca suntem capabili sa ne onoram obligatiile comunitare in actualul context al impozitarii, cu atat mai mult cu cat in Romania deficitele au explodat. De aceea este de asteptat ca sistemul riguros de monitorizare al Uniunii Europene din ultima perioada sa fie prelungit si dupa data aderarii. Adevarul este ca reducerea decalajelor dintre noi si statele membre UE solicita investitii de ordinul zecilor de miliarde de euro, investitii care se pot intinde pe zeci de ani. Poate daca sistemul fiscal nu ar fi atat de politizat, o mare parte dintre tintele impuse ar putea fi atinse mult mai repede.
