Nu mai veneraţi chipurile cioplite, că pot ascunde ticăloşi | OPINIE

Razvan Chiruta Actualizat: 31.10.2016 - 10:06

Trăim în mijlocul unei uriaşe păcăleli, la care chiar unii dintre noi contribuie cu o detaşare care e greu de înţeles.

Share

Trăim în mijlocul unei uriaşe păcăleli, la care chiar unii dintre noi contribuie cu o detaşare care e greu de înţeles.

Contribuie când protejează statuile unor demnitari de mult compromişi doar pentru că au făcut o faptă bună acum un deceniu, contribuie când nu văd mizeria morală a unor angajaţi de la stat doar pentru că au nişte diplome agăţate pe pereţi. Contribuie când întorc capul, crezând că astfel răul va dispărea. Dar răul nu dispare, răul prosperă.

Doi pompieri au fost trimişi în judecată, vinerea trecută, deoarece ar fi acoperit, la Colectiv, neregulile privind siguranţa la incendiu. Aceeaşi soartă au avut, la începutul lui 2016, patronii clubului, cei care s-au ocupat de spectacolul cu artificii, fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, şi trei funcţionari din subordinea sa. Atât a putut Justiţia să facă la un an de la crima în urma căreia au murit 64 de tineri, iar alte 147 de persoane au fost spitalizate.

Dar noi, societatea, am făcut chiar mai puţin. Vinovaţii morali pentru decesul acestor copii şi pentru dramele supravieţuitorilor nu au plătit cu absolut nimic. Fostul ministrul al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu, care a susţinut că spitalele din România pot face faţă tragediei şi a solicitat ajutor european prea târziu pentru mulţi răniţi, se află acum în vacanţă în Cuba şi e gata să candideze din nou din partea PSD, pe listele electorale de la Iaşi. Unde, cel mai probabil, va fi şi votat.

Secretarul de stat Raed Arafat, care a girat minciunile şefului său politic, continuă să fie considerat o lumină a sistemului de urgenţe şi nu poate fi atins nici măcar cu o critică. În orice ţară civilizată, un demnitar şi-ar fi dat demisia dacă din cauza erorilor instituţiilor pe care le coordonează ar fi murit un singur om. La noi, Raed Arafat declară după un an: „Nu consider că sistemul de urgenţă a neglijat sau a făcut ceva pentru care să spui că trebuie să plece oamenii din sistemul de urgenţă, să plec eu sau să plece altul“. Şi este primit cu aplauze.

Când „România liberă“ a prezentat anul trecut o adresă a spitalului militar din Bruxelles care confirma că toţi răniţii din Colectiv trimişi în Belgia erau purtători de bacterii intraspitaliceşti dobândite în România, medicul Adrian Streinu Cercel, o altă statuie greşită a medicinei româneşti, a susţinut că pacienții ar fi fost, de fapt, „doar“ colonizați cu bacterii, ceea ce ar fi „perfect normal“. Oamenii ăştia nu doar că nu îşi cer scuze faţă de rudele celor decedaţi, faţă de supravieţuitori şi faţă de români, ei pur şi simplu ne dispreţuiesc pe toţi.

Actualul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a arătat într-o conferinţă organizată de News.ro, că barocamera de la Floreasca nu este pentru arși, ci pentru tratamente antiîmbătrânire. Declaraţia a scandalizat pe toată lumea. Dar revolta s-a oprit până la marele chirurg plastician Ioan Lascăr. „În ce-l priveşte pe domnul profesor, eu sunt convinsă că la început i s-a promis realizarea secţiei, pentru a se putea folosi imaginea domniei sale. (...) Eu nu pot să cred că un profesionist (mă refer la cariera medicală) ar fi de acord să rămână cu secţia în aer“, scria o persoană pe Facebook, la o postare a jurnalistului Mircea Marian. Evident, despre demisia profesionistului care a acceptat încă o crimă nici nu s-a pus problema.

Poate deschide justiţia o mie de dosare pe zi, societatea nu se va schimba cât timp românii nu vor înţelege că şi chipurile cioplite trebuie să plătească, dacă în spatele măştilor de aur se ascund doar nişte banali ticăloşi. 

______________________________________________

Urmărește-l pe jurnalistul Răzvan Chiruţă și pe rețele sociale

Citește totul despre:

Comentarii

loading...