Parlamentul este cheia! Configurația post-electorală a Legislativului va juca, mai mult ca oricând, un rol fundamental în menținerea stabilității României, în funcționarea instituțiilor deja reformate și, implicit, în continuarea luptei anti-corupție.
Practic, totul va atârna de schimbarea majorității parlamentare, iar acest adevăr se conturase ca unul de natura evidenței cu mult înainte de afișarea rezultatului acestor prezidențiale.
De ce?
Pentru că în condițiile actuale, în care un Parlament penal este controlat de o majoritate încă și mai penală (locomotiva acesteia, PSD, înglobează cel mai mare număr de anchetați și inamici ai separației puterilor în stat), i-ar fi imposibil șefului statului să imprime vieții politice o cadență adecvată.
Pârghiile constituționale de care președintele dispune nu i-ar fi de prea mare ajutor nici măcar unui președinte mai jucător decât Traian Băsescu, iar asta a devenit tot mai vizibil începând cu primăvara lui 2012, după ce PSD a reușit dărâmarea Guvernului Ungureanu.
Pactul de coabitare semnat de Traian Băsescu și Victor Ponta a fost de fapt o soluție de avarie, un răgaz pe care partenerii României și capacitatea de negociere a numărului unu în stat (devenit înainte de turul II o biată rotiță în mecanismul numit „interesul personal”) l-au oferit acestei țări într-o perioadă în care electoratul, opinia publică și societatea civilă își savurau din plin somnul cel dulce.
Dar, prin definiție, răgazul nu durează la infinit, e doar victorie de etapă.
După caz, poate reprezenta o amânare a instalării colapsului sau, din contră, o clipă vitală de acumulare și reîmprospătare pentru reușita contraatacului final.
Acum, răgazul e pe sfârșite, deci va fi curând nevoie de repliere și înfruntarea pe bune a realității.
Or, singura soluție viabilă este schimbarea majorității parlamentare, cu scopul declarat de a obține cel mai prietenos mix posibil în raport cu interesul național.
Altfel, o majoritate condusă în continuare de PSD va genera, inevitabil, o criză politică de proporții.
Curios, nu? E mai probabil în România zilelor noastre ca reconfigurarea Parlamentului să genereze mai puține probleme și crize decât a continua în formula actuală.
Cum asta?
Atacul parlamentarilor social-democrați și a celorlalți colegi ai lor de ciolan la adresa instituțiilor vitale pentru menținerea României pe orbita euro-atlantică nu se va lăsa nici o secundă așteptat, iar noul președinte, în caz că se gândește să nu joace în liga lor, se va confrunta fără îndoială cu suspendarea.
Spectrul unui asemenea scenariu este, azi, mai previzibil decât ninsorile la munte în miezul lui decembrie.
Ce poate fi mai periculos decât un Parlament care poate reduce la tăcere Administrația Prezidențială, care-și poate subordona total serviciile secrete și care poate, modificând legislația, să transfome DNA-ul, Înalta Curte de Casație și Justiție, ANI sau Curtea Constituțională în instituții lipsite de relevanță?
Ce poate fi mai periculos decât un Parlament liber să grațieze sau să amnistieze marii corupți, un Parlament care să modifice Constituția și legile organice în conformitate cu agenda personală a liderilor politici de la centru și din teritoriu?
Ce poate fi mai periculos decât un Parlament mare (aproape 600 de aleși), dar totuși mic (condus de o mână de oameni politici cu vizibile conexiuni în sfera mafiei locale și a intereselor străine, de pildă ruse)?
Ce poate fi mai periculos pentru România decât un Parlament care să facă din Guvern o anexă insalubră și totodată o marionetă de care poate dispune cum vrea 24 de ore din 24?
Ce poate fi, pe acest fond, mai periculos decât un Parlament și un Guvern care pot schimba peste noapte orientarea strategică a României și care pot, tot peste noapte, să golească de sens armata țării (pe diverse căi, care variază de la subfinanțare, la epurare și inflitrare)?
În fața unor asemenea perspective, ideea de a forța perfect legal schimbarea cât mai rapidă a majorității parlamentare, iar asta la pachet cu o chiuretare sistematică a monstrului numit PSD, pare a fi scenariul cel mai rațional și cel mai puțin lipsit de riscuri.
Sigur, demersul nu va fi ușor, iar un asemenea proiect (să îndrăznim, chiar, a-l numi Proiect de Țară) va necesita o punere laolaltă a tuturor minților lucide din partide, media, instituții autohtone, cancelarii occidentale.
Ar putea fi testat și potențialul unei noi „soluții imorale”, rămâne de văzut.
Altfel, România va aluneca alert și sigur spre o fundătură din care, cu ceva șansă, nu o va mai scoate decât următoarea generație.
Vrem într-adevăr asta?
Eu sper că nu.
Avem, în continuare, la îndemână pârghii perfect adecvate jocului politic democratic pentru a împiedica un asmenea deznodământ.
Prezidențialele crâncene pe care le-am traversat ne-au arătat nu doar cât de capabili sunt unii politicieni să inunde națiunea cu spuma vrajbei, ci și cât de mulți sunt românii din străinătate care se arată dispuși să li se alăture conaționalilor rămași acasă pentru a împiedica deraierea țării lor de origine.
Să luăm și un caz concret. Românii din diaspora nu vor uita multă vreme mizeria facută de PSD la prezidențialele din 2014, iar Ponta și cei din jurul lui sunt mai mult decât conștienti de acest lucru.
De aceea, este de așteptat ca puii lui Iliescu să facă dintr-un eventual proiect de lege a votului prin corespondență o miză isterica, iar din blocarea unui asemenea demers o chestiune efectiv de viață și de moarte.
De ce? Pentru că dacă va exista și la noi vot prin corespondență, atunci PSD a pierdut lupta politică pentru foarte multă vreme de acum încolo.
Nu avea nici până acum prea multe rădăcini în mințile românilor care s-au integrat în societăți aflate la ani lumină de modelul tătucului și al partidului unic, dar după ce liderii PSD au decis să calce totul în picioare pentru a le restânge acelor oameni un drept fundamental, cu siguranță s-a rupt și cea mai firavă punte. Începând de azi, Ponta și ciracii săi din PSD vor începe un delungat proces de achitare a facturii.
Numărul românilor din diaspora e mare și conștiința lor civică semnificativ mai dezvoltată decât a celor de acasă. Iar după umilințele încasate la prezidențialele din 2014, și memoria lor va fi de elefant.
Cum spuneam la început, să ne întoarcem, deci, pentru o clipă, cu fața spre Parlament!
