Dupa '89, liderii de sindicat din tara noastra au facut in general o cariera frumoasa. Au ajuns ministri (vezi Miron Mitrea) sau chiar prim-ministri (Victor Ciorbea), s-au imbogatit, au avut putere asupra oamenilor, erau respectati si temuti, dar nu au putut ocoli puscaria (alt Miron, Cozma), care si inchis tot vedeta e. Cel mai nefericit dintre toti si care nici nu mai e constient de nefericirea lui a ramas Virgil Sahleanu, liderul de la Tepro Iasi. Injunghiat la comanda sau nu, el a impins pana in tragic destinul sindicalistului neinduplecat.
In ce categorie dintre acestea intra actualul star al lumii noastre sindicale, Ioan Radoi? Evident in prima, a acelora care se bucura de mari avantaje si care de la o zi la alta progreseaza. Poate modelul sau in viata este Miron Mitrea si-i calca pe urme. Ioan Radoi s-a facut cunoscut cu ani in urma, cand i-a solidarizat pe oamenii din bransa pentru revendicari economice. Aceasta se intampla in 1997, cand la guvernare era CDR. Apoi, a ajuns taman in Parlamentul Romaniei, reprezentand culorile unui partid care si-a facut un titlu de glorie din a denigra partidele istorice.
Dubla calitate, aceea de inregimentat politic si chiar de rotita in masina de vot a PSD-ului, si aceea de lider de sindicat, persoana deci presupusa a se afla deasupra oricaror interese de partid, l-ar aseza pe barbatul roscovan intr-o situatie destul de jenanta, daca nu am trai in Romania, unde jena e de mult o chestiune fumata, iar scrumul-risipit in cele patru zari ale nepasarii.
In ianuarie 1999, in urma cu aproape sapte ani, Miron Cozma a declansat teribilul mars asupra Bucurestiului, avand exemple ilustre de la Mussolini la Mao. La randul lui, poza in temut justitiar, mare flagelator al politicianismului si al culiselor de putere. Cu toate acestea, el era membru PRM sau, daca nu ajunsese inca, era unul dintre simpatizantii neconditionati ai lui Corneliu Vadim Tudor. De acea mineriada, dupa cum stim, s-a ales praful. Ce se va alege insa de greva de la Metrou din noiembrie 2005?
Evident, orice categorie socio-profesionala este legitimata sa actioneze in directia apararii si sustinerii propriilor drepturi, folosind pentru aceasta mijloacele luptei democratice ce-i sunt puse la dispozitie. Nici lucratorii de la Metrou nu au cum sa faca exceptie. Doar ca refuzul lor de a lucra afecteaza in mod imediat viata concetatenilor lor. Mai mult, actiunea e tot timpul suspectata de manevre politice atata vreme cat au in frunte un barbat parlamentar si nu oriunde, ci in partidul de opozitie.
Profesorii fac si ei greva de mai bine de zece zile si parca e asa dintotdeauna. Din pacate, nu multi sunt aceia care inteleg un asemenea dezastru al invatamantului pus pe butuci. Efectele scolilor pustii se vor face vazute peste timp, asa cum masura de maxima emancipare a administratiei Sora de renuntare la uniformele scolare, dupa 15 ani, lezeaza in profunzime activitatea pedagogica.
La Metrou e altceva. Angajatii de acolo poarta uniforma si au constiinta puterii lor. Nu peste mult timp vom vedea efectele grevei, ci acum, pe propriile oase si pe propriile haine. Probabil, Ioan Radoi nu merge la Senat cu mijloacele transportului in comun. El este un amestec de Miron Mitrea si Miron Cozma, dar nu va impartasi soarta nici unuia dintre vajnicii sai inaintasi.
