Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Ciobănie și tiranie în România

Cristian Campeanu Actualizat: 20.12.2015 - 23:43

Legile care fixează numărul de câini de la stână și interzic pășunatul pe propriul teren, care au stârnit revolta ciobanilor, nu reprezintă doar simple cazuri de suprareglementare absurdă într-un conflict între grupuri de interese, ci expresia unei forme de tiranie.

Share

Legile care fixează numărul de câini de la stână și interzic pășunatul pe propriul teren, care au stârnit revolta ciobanilor, nu reprezintă doar simple cazuri de suprareglementare absurdă într-un conflict între grupuri de interese, ci expresia unei forme de tiranie prin care reprezentanții statului își arogă puterea de a reglementa ad-hoc cele mai intime detalii ale vieții personale și sociale fără ca nimeni să le fi delegat această putere vreodată. Din acest punct de vedere, reacția ciobanilor a reprezentat o sănătoasă demonstrație de libertate.

Dacă ar fi fost vorba de orice altă activitate, poate că lucrurile ar fi trecut neobservate, dar oieritul este o practică atât de străveche și atât de intim și de profund legată de identitatea românească încât nu era posibil să nu stârnească o furtună.

Ai fi zis că, după mii de ani de practică în care oierii au urmat propriile tradiții și reguli, ciobanii știu mai bine cum merg lucrurile și că ăsta este cel puțin un domeniu cu care statul nu trebuie să își mai bată capul. Slavă Domnului, până acum ciobanii nu au defrișat pădurile Carpaților, munții noștri nu au ajuns niște stânci golașe ca în Scoția prin suprapășunat, haitele de câini ciobănești nu au decimat fauna și nu au depopulat cerul patriei de păsări, nu s-au constituit în haite sălbatice ca în Australia și nu au distrus populațiile de urși și lupi. După atâta amar de veacuri, ciobanii or fi deslușit și singuri de câți câini au nevoie ca să păzească turmele și cât să exploateze pășunile ca să nu lase oile să moară de foame și, în general, cum să-și organizeze traiul și activitatea.

 

Asta până când, în infinita lui înțelepciune și omnisciență, statul român a decis că lucrurile nu mai pot continua așa și a dat o lege prin care a stabilit, sub amenințarea unor amenzi uriașe, un număr fix de câini la stână și a interzis pășunatul pe timp de iarnă. Ciobanii? Să se descurce! Acesta nu este un simplu exces de reglementare, care este o maladie europeană. Suprareglementarea europeană descurajează inovația, încurajând în schimb birocrația și lipsa de responsabilitate, și pune piedici în calea creșterii economice, dar nu este mallignă în sine. Cazul Legii vânătorii împotriva căreia s-au revoltat ciobanii nu este însă un simplu caz nefericit de supra-reglementare. Este un abuz legislativ prin care Parlamentul României a legiferat ilicit în favoarea unui grup de interese și în dauna altuia pentru simplul motiv că grupul de interese beneficiar - vânătorii - putea să decidă agenda legislativă a țării.

Ca urmare, legea a fost modificată în funcție de interesele stricte ale vânătorilor prin adoptarea măsurilor punitive fără nici o preocupare pentru interesele oierilor și cu atât mai puțin pentru interesul public pe care Parlamentul ar fi chemat să îl reprezinte. Or, aceasta constituie o abdicare de la funcția sa constituțională și o amenințare reală la adresa drepturilor și libertăților fundamentale.

Pentru  că tot suntem în perioada comemorării a 26 de ani de la răsturnarea regimului comunist, ar fi potrivit să subliniem faptul că acesta a reprezentat una din cele mai grave disfuncții ale democrației și statului de drept în România acestui sfert de secol: legiferarea ad-hoc în favoarea unor grupuri de interese. Legiferarea ad-hoc, în funcție de interesele economice și politice, a reprezentat mai degrabă regula decât excepția la vârful statului român - Guvern și Parlament - în care legi precum cea de mai sus, ordonanțe de urgență și hotărâri „de o noapte” au distorsionat grav relațiile economice din societate, au creat în mod artificial învingători și învinși și au susținut prin însăși existența lor o cultură a corupției generalizate. Punându-se în slujba intereselor private și de grup, liderii politici au trădat funcția de reprezentare cu care fuseseră învestiți, au golit de substanță democrația românească torpilată de reglementări opresive și au transformat viața politică într-o imundă confruntare între variante de stânga și de dreapta ale abuzului, arbitrariului și tiraniei. De aici și ruptura dintre populație și clasa politică, revolta celei dintâi și delegitimarea celei din urmă.

Ciobanii n-or fi ei cea mai sofisticată și mai democratică obște românească. La o adică pot fi extrem de violenți, așa cum le stă bine unor reprezentanți ai tradiției mioritice, în apărarea propriilor interese. Dar demonstrația de forță de săptămâna trecută a relevat însă un lucru mult mai valoros. Acela că au rămas oameni liberi care înțeleg să își apere drepturile în fața unui Legiuitor abuziv, ilegitim și rupt de agenda țării. A fost o lecție pe care ciobanii au predat-o întregii țări. În fața tiraniei statului, ai atâta libertate câtă îți iei singur.  

Citește totul despre:

Comentarii

loading...