Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Ce ar trebui să facă România după Brexit, dar nu va face

Cristian Campeanu Actualizat: 26.06.2016 - 15:35

O singură dată suntem perfect de acord cu președintele României. Criza Brexit-ului conține „oportunități importante pentru România“. Ne temem însă că nu ne gândim deloc la aceleași oportunități, dimpotrivă. Din punctul nostru de vedere, avem oportunitatea să facem o Românie mai liberală economic și politic decât partenerii din UE, mai puternică din punctul de vedere al statului de drept decât partenerii din UE și mai atlantistă chiar decât cei mai atlantiști europeni, cum e Polonia. În schimb, ne temem că vom apuca în direcția opusă.

Share

O singură dată suntem perfect de acord cu președintele României. Criza Brexit-ului conține „oportunități importante pentru România“. Ne temem însă că nu ne gândim deloc la aceleași oportunități, dimpotrivă. Din punctul nostru de vedere, avem oportunitatea să facem o Românie mai liberală economic și politic decât partenerii din UE, mai puternică din punctul de vedere al statului de drept decât partenerii din UE și mai atlantistă chiar decât cei mai atlantiști europeni, cum e Polonia. În schimb, ne temem că vom apuca în direcția opusă.

Consecințele Brexit-ului se multiplică exponențial cu rata comentatorilor care se pronunță asupra evenimentului și asta este oarecum amuzant. Pe canicula asta ne vin în minte vorbele lui Caragiale din Situațiunea, un dialog care are, de asemenea, loc pe caniculă. Începe abrupt cu: „Ce mai nou? – Prost, monșer... Este o criză, mă-nțelegi, care poți pentru ca să zici că nu se poate mai oribilă…“ și se încheie apocaliptic cu: „Știi ce-ar trebui la noi?, zice Nae. – Ce? – O tiranie ca în Rusia... Nu mai merge, mă-nțelegi, constituția, care aceea ce vezi că se petrece, nu poți pentru ca…“

Dacă e să facem puțină lumină în toată hărmălaia asta, este un început bun să începem precum Caragiale: Stăm prost! Am pierdut un aliat european puternic, nu strategic, pentru că rămânem parteneri în NATO, dar nu în UE. Uniunea Europeană a pierdut un membru important, iar soldații întunericului naționalist stau pregătiți să o sfâșie din nord până în sud, de la stânga la dreapta (rog, aici, a se slăbi cu predicțiile apocaliptice despre iminenta dezintegrare a Marii Britanii! Faceți-vă griji în legătură cu UE, nu cu Marea Britanie, regat vechi, care își va găsi o cale de conviețuire împreună, că n-or să fugă scoțienii cu jumătate din insulă la Bruxelles. Noi, ceilalți, trebuie să ne facem griji). Nu în cele din urmă, rușii jubilează pentru că au scăpat de un adversar redutabil și abia așteaptă să facă afaceri cu noua Europă.

Dacă e să sintetizăm multitudinea de consecințe, trei sunt cele care interesează în mod prioritar România. Prima este nașterea Europei cu două viteze. Că ne place sau nu, vom avea un nucleu dur reprezentat de cele mai bogate state din Europa. În cea mai bună variantă e vorba de zona euro, în cea mai rea de cele mai bogate state care vor forma o Uniune „mai strânsă“. Chestiunea asta nu ne convine pentru că riscăm să rămânem la periferia Europei pentru o perioadă lungă, cu toate consecințele rele ce decurg din statutul de membru de mâna a doua. Pentru a contracara această tendință, cum nu putem deveni bogați peste noapte, avem, în opinia noastră, o singură opțiune. Să devenim mai competitivi economic și să atragem mai mulți investitori străini. Dacă ar fi din SUA și UK, cu atât mai bine. În acest moment stăm relativ bine din punctul de vedere al creșterii, avem taxe și impozite mici în raport cu ceilalți, dar unde stăm catastrofal este capitolul competitivitate. Muncim mult și prost și asta este o mare problemă. Dacă ne uităm peste indicele competitivității publicat de una din cele mai puternice școli de business, IMD, din Elveția (aici), vedem că suntem pe un lamentabil loc 49 și în scădere, aproape de Bulgaria. Cehii sunt pe 27, Lituania pe 30, Estonia și Polonia încadrează Franța pe 31 și 33. Noi suntem după Kazahstan și Indonezia. Ca să revenim în Europa cu drepturi depline, trebuie să ieșim din zona Kazahstan-Indonezia și să contăm din punctul de vedere al competitivității în Europa. Sunt mulți „antiglobaliști“ și „eurosceptici“ care visează la mai mult control și mai mult etatism, dar soluția reală pentru o Românie puternică în Europa este mai mult liberalism economic, mai multe investiții și mai mult dinamism.

Ca să putem face o economie mai competitivă e nevoie să avem un stat de drept mai puternic. E ceea ce ne tot spun americanii de zeci de ani și nu vrem să pricepem. Aici îi înțelegem pe prietenii noștri care au fost atât de furioși pe Guvernul Cameron și pe toată povestea cu Brexit-ul. De 20 de ani România progresează sub presiunile UE, prin MCV și mecanismele de finanțare care leagă guvernul de Bruxelles și acum suntem în pericol ca Bruxelles-ului să nu îi mai pese și să relaxeze presiunile. Dar cum ar fi să fie invers? Dacă ne consolidăm statul de drept singuri și exportăm modelul anticorupție reprezentat de DNA în restul Europei, pentru că este un model unic și de succes? Știm că pare o utopie, având în vedere Parlamentul penal pe care îl avem și partidele corupte, dar dacă cineva ar avea curajul să formuleze un asemenea obiectiv național? Nu cronyismul, al cărui ultim reprezentant obscen a fost Ponta, ci dreptate procedurală mai întâi în România și apoi în restul Europei? Ar fi, fără îndoială, un element de valoare adăugată care să contracareze populismele fără sens. Dacă nu am mai depinde de Bruxelles pentru prezervarea democrației și statului de drept și am aduce Europei un stat de drept, democratic și liberal cum Europa tocmai a pierdut prin Brexit?

În al treilea rând, rușii. După Brexit, trebuie să constatăm că întregul echilibru european stă într-un singur om, Angela Merkel, care nu s-a grăbit să îi dea pe britanici afară, nu s-a grăbit să anunțe o Uniune mai integrată și nu s-a grăbit să îmbrățișeze o apropiere de Rusia, cum și-ar dori partenerii săi de guvernare din SPD. Dar, Angela Merkel, așa puternică cum pare, începe să devină tot mai singură și mai izolată în Europa. De aceea, miza României ar trebui să fie reprezentată de o apropiere amicală, dar precaută față de Germania și, da, de reîntărirea, oricât de absurd ar părea, a parteneriatelor cu Statele Unite și Marea Britanie. Traian Băsescu este astăzi un bătrân ridicol care face predicții stupide despre cum nu va ieși Marea Britanie din UE, când toate semnalele importante erau că va ieși, dar, pe vremea când era mai tânăr și mai înțelept, a conturat ceea ce a numit axa București-Londra-Washington, care merită cultivată în continuare. Nu Statele Unite ale Europei, ci alianța democrațiilor liberale. Rușii vor fi ținuți la distanța cuvenită dacă o Românie puternică își va găsi, alături de polonezi și de baltici, vocea în Europa.

Desigur, nu credem că nimic din toate acestea se vor întâmpla. Vom avea o atitudine servilă, prin care ne vom agăța de orice proiect european se va ivi. În acest sens credem că merge și declarația președintelui Iohannis despre oportunități. În loc să avem o Românie mai liberă, mai democratică și mai puternică, vom avea una mai insignifiantă. Și atunci vor începe adevăratele probleme, pentru că soluția lui Nae, „o tiranie ca în Rusia“, este oricând la îndemână.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...