Cum ne-am petrecut falimentul ţării

Florin Budescu Actualizat: 20.07.2020 - 21:26
Florin Budescu

Există două state UE care au trecut prin faliment. Cvasifaliment, pentru că în UE nici un stat nu va fi lăsat să falimenteze.

Share

În pagina de Economie a ziarului de azi, am publicat un articol din seria celor despre starea națiunii, din punct de vedere al stării bugetare.

Bulgaria și Grecia au ajuns “dincolo”, dar prețul a fost mare. Cumplit. În 1967, Martin Scorsese a făcut un scurt metraj, cu un om care se bărbierește calm, liniştit, tacticos, până la sânge. Pe tot obrazul. Cam așa ar face falimentul acesta cu noi. Ne va bărbieri de ne va bărbieri.

În 1997, cu zece ani înainte ca Bulgaria să devină stat membru UE, după ce iresponsabilul socialist bulgar Jean Videnov a anulat efectiv toată terapia de șoc făcută anterior de dreapta reformistă UFD, a lui Petăr Dimitrov, naționalizând tot, Bulgaria a dat faliment.

Am mai povestit pățania celor doi lideri sindicali români, Dorel Racolţa şi Costică Mivu, veniți la Sofia, la o conferință internațională, care s-au trezit că mănâncă la restaurantul hotelului o delicioasă şi suculentă friptură de porc cu viermi.

Pentru Bulgaria, au urmat 23 de ani, până acum şi mai departe, de Consiliu Monetar. Leva (leul bulgăresc) a fost tractat monetar. Întâi de marca germană, apoi, după intrarea Germaniei în Zona Euro, de moneda euro.

În anul 2008, am fost în Bulgaria, azi în ERM-2. O ţară extraordinar de săracă şi, fiscal-bugetar, curată. Condusă de facto de germani.

Cam cum ai fi dacă te-ar fixa medicul într-o cămaşă de forţă virtuală şi ţi-ar impune fiecare gest la care ai dreptul, în fiecare clipă a vieţii tale?

Trei ceşcuţe de câte 50 de grame de suc de portocale dimineaţa, cu două bucăţele de carne de curcan, asezonate cu o delicioasă felie de pâine dietetică.

O ciorbă de legume cu smântână de 15% la prânz, iar la felul doi morcovi sote, pârpăliţi în suc propriu. Seara? Phaaaa... Burta e la şira spinării, tot organismul merge perfect. E asta viaţă? Un fel de viaţă fără imaginaţie. Inflaţie zero.

Banca centrală bulgărească? Un apendice BCE. Deficit bugetar - nema. Excedent bugetar - câteva procente. Totul e foarte ieftin pentru un român şi scump pentru un bulgar. Cine spune că Bulgaria e un exemplu pentru România nu ştie multe.

Grecia are o poveste diferită. Un stat cu multe decenii de tradiţie democratică, membru al Zonei Euro. Două partide iresponsabile, socialiştii PASOK şi dreapta Nea Demokratia, care au muls efectiv Grecia de bani, minţind Bruxelles-ul asupra datelor macroeconomice.

A încercat şi Daea, dar băieţii de la Bruxelles s-au prins. Păcălit de alţii, de categorie grea, simţi mirosul minciunii macroeconomice de la o poştă.


Creşterea pensiilor şi consolidarea fiscală

Criza datoriei publice din Grecia a început în anul 2009. Punctul culminant a fost atins pe 30 iunie 2015, când Atena a refuzat să restituie cele 1,5 miliarde de euro pe care le datora FMI.

Troika europeană a stabilit un plan draconic de restituire a tuturor datoriilor Greciei. De atunci, pe şapirograful bulgar, Grecia a urmat un plan de consolidare fiscală dur.

Nemţii (şi în Europa de azi nemţii au o influenţă covârşitoare) sunt cam lipsiţi de imaginaţie, dar eficienţi, necruţători. Ei pun la punct planuri de reformă simple, clare, eficiente.

Mă îndoiesc că mai există operator în turismul grec care să nu îşi plătească dările la Fisc, mă îndoiesc că mai este vreunul la negru. Fiecare porţie de tzatziki e fiscalizată.

Ambele state, şi Grecia, şi Bulgaria, au cunoscut dure procese de tranziţie politică. La Sofia, pro-europeanul bulgar Boiko Borisov este obligat să guverneze cu extrema dreaptă Ataka a lui Volen Siderov, pentru a nu forma executivul cu socialiştii bulgari.

„E foarte important să facem o consolidare fiscală consistentă. Altfel, vom ajunge ca bulgarii, să fim consolidaţi fiscal forţat, de alţii.”

Preşedinte este filorusul Rumen Radev. De aici, războiul politic cunoscut. La Atena, a revenit la putere Nea Demokratia, dreapta greacă liberală, condusă de Kyriakos Mitsotakis, descendentul familiei care conduce partidul de mulţi ani.

În chingile regulilor dure ale consolidării fiscale, Grecia este iarăşi un alt fel de model pentru România. Nu reuşim deloc să găsim modele pentru noi, din noi, pentru că omul simplu nu poate avea un model principial, abstract.

El nu ştie ce este aceea consolidarea fiscală. El vrea să pună mâna, să pipăie individul providenţial, care să fie pentru el panaceul rezolvării tuturor problemelor sale, ori acesta nu există.

Ce urmează deci acum, pentru noi? Voi folosi de foarte multe ori „dacă” şi este doar părerea mea, o previziune macro care ia în considerare cea mai neagră variantă a lucrurilor.

Este foarte important să facem o consolidare fiscală consistentă, iar dacă nu o vom face acum vom ajunge ca bulgarii, să fim consolidaţi fiscal forţat, de alţii.

Sunt două condiţii ca să nu ne apropiem consolidat de o stare de cvasifaliment consolidat, dacă îmi este permisă ironia: prima e să nu mărim punctul de pensie cu mai mult de 10%, iar a doua este să avem, cum se exprimă agenţiile de rating, un guvern puternic, cu forţa parlamentară necesară pentru a face reformă.

Interpretez semnalele optimiste permanente pe care le transmite Florin Cîţu ca pe o perpetuă infuzie de optimism pe care o transmite în mediul de business. Dacă nu ar face asta, ar fi probabil iresponsabil.


„Înainte de coronacriză, pensiile nu trebuiau să crească deloc.”

În logica pur economică a lucrurilor, cred că, înainte de coronacriză, pensiile nu ar fi trebuit să crească deloc, iar acum ar trebui să fie scăzute.

Principalul efort pe care trebuie să-l facă azi corporaţia România este spre consolidarea aceasta fiscală. Deficit bugetar cât mai mic. Fiscalizarea oricărei tranzacţii. Informatizarea. Eliminarea birocraţiei care ne sufocă.

Restul textelor despre mărirea pensiilor sunt jocuri politice, pe care S&P's & Co. le-au înţeles şi le acceptă, între anumite limite. Costurile cu pandemia, cele cu finanţarea deficitelor şi cele cu Green Deal sunt cumva, deocamdată, suportabile.

Cele cu pandemia cu certitudine vor căsca un deficit mare, poate mai mare decât calculele de acum.

Problema e că, după ce se termină pandemia, probabil anul viitor, Comisia Europeană va spune: „Gata, acum reveniţi la sub 3% deficit!”. Atunci vor începe problemele. Dacă Guvernul va mări pensiile cu peste 10%, problemele vor fi început, la acel moment, de mult timp.

La o creştere a pensiilor de peste 10%, România va fi downgradată la junk. Dacă va fi downgradată, Guvernul nu va mai putea să finanţeze nici găurile lăsate de precedentele trei executive, nici rostogolirea datoriilor, nici plata pensiilor majorate.

Miza e să avem alegeri anul acesta, pentru ca un cabinet reformist puternic să salvgardeze o asemenea situaţie. Dacă pandemia se va intensifica, anul acesta alegerile vor fi compromise. Iar dacă vor fi amânate sine die, anul vitor doritorii de senzaţii tari vor avea distracţie maximă.

După faliment, pensionarii greci, cu pensiile lor boiereşti cu tot, alături de mare parte a orăşenilor, se duceau o dată pe zi să mănânce la Cantina Săracului. O vreme, aşa va fi şi la noi. Apoi, cu burţile lipite de şira spinării, ne vom face bine. Nu, corect era spus: „Ne vor face alţii bine”.

Iar când îţi fac alţii bine este ca diferenţa dintre masajul pe care ţi-l face altul şi automasaj: la cel din urmă ştii cât să faci, până la limita durerii. Consolidarea fiscală făcută de alţii pentru noi va fi peste limita durerii.

Atunci, alţii vor obliga guvernul de la acel moment să taie pensiile şi, una din două: să taie salariile bugetare sau să reducă drastic numărul de funcţionari publici.

Dacă lucrurile se vor petrece astfel, vom înţelege mai exact atunci ce bine era dacă făceam noi asta, la timp.